Beiuş: Remember Pompiliu Barbu
Joi, 7 iulie, Cercul Militar a găzduit un eveniment cultural deosebit, fiind evocată personalitatea lui Pompiliu Barbu (1909-1996), scriitor şi plastician beiuşean de renume naţional.
Născut la Criştioru de Brad, Pompiliu Barbu a absolvit, în 1929, Institutul de Cartografie din Bucureşti. A fost repartizat în calitate de cartograf principal la Combinatul de Metale Neferoase din Brad, iar mai târziu a lucrat la Bucureşti, traducând filme din limbile italiană, franceză, spaniolă, maghiară şi germană. În anii următori, l-au fascinat pictura, îndeosebi caricatura şi portretul, precum şi litratura, Pompiliu Barbu începând să scrie pe la 40 de ani, genurile abordate fiind nuvela, teatrul, romanul şi, mai ales, epigrama.
Din motive politice, Pompiliu Barbu nu a putut să publice până în anul 1985, când Giuseppe Novarra l-a inclus în "Antologia epigramei româneşti". Omul de cultură evocat joi, la Centrul Militar, a corespondat cu nume de prestigiu ale culturii europene, precum Eugene Ionesco sau Raymond Piccard.
În prima parte a manifestării au fost citite epigrame din creaţia lui Pompiliu Barbu şi au fost interpretate câteva melodii celebre de către tinerii talentaţi din cadrul Cercului Militar. La finalul evenimentului, cei prezenţi au putut admira câteva dintre lucrările artistului plastic Pompiliu Barbu.
Prezent joi seara la Cercul Militar Beiuş, Radu Valentin, responsabilul Departamentului de Cultură şi Tradiţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, s-a arătat plăcut surprins de activitatea instituţiei gazdă.
Desigur, manifestarea intitulată "Remember Pompiliu Barbu" nu ar fi putut avea loc fără contribuţia familiei scriitorului şi plasticianului evocat, fiica acestuia, prof. Argentina Boldi, conturând personalitatea lui Pompiliu Barbu, mărturisind că, pentru el, "valorile spirituale erau singurele adevărate".



Un articol foarte frumos despre bunicul meu,va multumesc!