Dacă ar fi trăit, Ion Davideanu ar fi împlinit, anul acesta, pe 15 ianuarie, 75 de ani. Comemorarea poetului a avut loc ieri, în sala festivă a Baroului Bihor, la care au participat poeţi şi iubitori de literatură din Oradea, prieteni şi cunoscuţi ai acestuia. Pentru început, cei prezenţi au păstrat un moment de reculegere în memoria regretatului poet Ion Davideanu, cât şi a lui Andrei Pal, trecut, recent, în eternitate.

Paşcu Balaci, preşedintele Cenaclului literar al Baroului Bihor, a evocat episoade interesante, inedite, din viaţa petrecută de către poetul comemorat la Nucet şi la Ştei. Prezentarea poetului şi a operei acestuia a fost făcută de Ioan Moldovan, directorul revistei "Familia", ştiut fiind faptul că Ion Davideanu a publicat poezii în primul număr al celei de-a treia serii a prestigioasei reviste Familia din anul 1965. Ion Davideanu s-a născut în 15 ianuarie, ziua de naştere a "Luceafărului" poeziei româneşti. S-a întâmplat ca data înmormântării sale să cadă pe 15 iunie, ziua stingerii lui Eminescu, dar această nouă coincidenţă, cu siguranţă, nu i-ar fi convenit celui dispărut, dintr-un benefic sentiment de firească umilinţă. Născut în anul 1938, în satul Cărăsău, comuna Cociuba Mare, poetul Ion Davideanu a urmat Liceul "Samuil Vulcan" din Beiuş, iar apoi, Şcoala Tehnică Sanitară din Oradea. A publicat volumele de versuri: Gravuri (1977), Zbor deschis (1979), Pe-o frunză din plai (1989), Reprezentările (1996), Poetul iese din sine (1997), Parodii (1997), Parole (1998), Amintiri despre Radu Enescu (proză 1998), Manuscrisul neterminat (1999), Ruginile de pe jos (2000), Singura mea lunetă (2003), Aura invizibilă (2009). Este membru al Uniunii Scriitorilor din 1980. Au scris elogios despre cel dispărut: Alexandru Andriţoiu, Gheorghe Grigurcu, Alexandru Cistelecan, Eugen Barbu, Radu Enescu, Constanţa Buzea, Laurenţiu Ulici, Ştefan Augustin Doinaş, Nicolae Ciobanu, Ioan Moldovan, Nicolae Brânda, Miron Blaga, Alexandru Sfârlea, Dimitrie Bălan, Marin Chelu etc. Pe vremea când era farmacist la Nucet, conducea un cenaclu activ în oraşul Ştei şi era nelipsit din paginile revistei "Familia", cu care a avut cea mai îndelungată colaborare şi anume din 1965 până la data dispariţiei sale. După 1990, s-a smuls cu greu din oraşul Nucet şi a cucerit, în scurt timp, cetatea Oradiei prin armele subtile ale poeziei. A fost, prin excelenţă, prototipul de scriitor autodidact şi stăruitor care, altădată, îl îndemna pe Nichita Stănescu să creadă că "poetul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală". A slujit din toate puterile literatura română şi a obţinut rezultate remarcabile, fiind publicat în nenumărate reviste din judeţ şi din întreaga ţară, drept pentru care a fost distins cu Premiul de Excelenţă al Primăriei municipiului Oradea şi Consiliului local al municipiului Oradea, în domeniul literatură, pe anul 2007.