Autostrada, disputată la drumul mare
Preşedintele PD Bihor, primarul Petru Filip, a ţinut să comenteze declaraţiile unor lideri PSD conform cărora reuşita privind materializarea ideii construcţiei autostrăzii Borş - Oradea - Cluj-Napoca - Braşov - Târgu Mureş - Bucureşti ar aparţine, în exclusivitate, partidului de guvernământ. Filip consideră că stadiul la care s-a ajuns este rodul tenacităţii celor care au crezut că acest vis poate deveni realitate, în acest sens, preşedintele PD menţionând vehemenţa cu care deputatul PNL Cornel Popa a susţinut prin repetate demersuri şi interpelări cauza autostrăzii Borş - Oradea - Cluj -Napoca. "Deşi la un moment dat părea că vocea lui Cornel Popa se aude într-un tunel din care răzbătea înapoi doar ecoul, iată că în final s-a reuşit. Trebuie recunoscut acest merit. Desigur şi presiunile UDMR au fost mari..." - a declarat liderul democrat adăugând că nimeni nu poate, nimeni contestă tenacitatea cu care deputatul Cornel Popa a marşat pentru realizarea autostrăzii, efectuând în acest sens repetate demersuri.
Petru Filip consideră injust modul în care liderii partidului de guvernământ consideră de cuviinţă a-şi aroga merite, în baza prezenţei la guvernare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.