Au luat „lumină" de la Codul Muncii
Intrarea în vigoare, începând cu 1 mai, a noului Cod al Muncii a determinat zeci de angajatori să participe la întâlnirea informală organizată ieri, la Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea, organizată de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor. După prezentarea noilor modificări, reprezentanţii ITM Bihor au răspuns unor serii de întrebări venite din partea angajatorilor.
Peste 180 de angajatori au răspuns ieri invitaţiei venite din partea specialiştilor ITM Bihor, care au organizat o dezbatere pe marginea noilor articole introduse în Codul Muncii. Inspectorul şef al ITM Bihor, Nicolae Hoduţ, a fost cel care a prezentat, pe scurt, reglementările care au modificat Codul Muncii. "Dorim să clarificăm aceste câteva aspecte legate de Codul Muncii. În acest fel ne uşurăm şi nouă munca, iar angajatorii intră în legalitate", a precizat Hoduţ. Acesta le-a amintit angajatorilor că sunt pasibili de pedeapsă dacă "nu înmânează salariatului un exemplar din contractul individual de muncă". Obţinerea certificatului medical este obligatoriu, înainte de încheierea contractului de muncă. Perioada de probă s-a mărit de la 30 de zile la 90 de zile în cazul funcţiilor de execuţie, respectiv de la 60 de zile la 120 de zile pentru funcţiile de conducere. În cazul reducerii temporare a activităţii, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, pe perioade care depăşesc 30 de zile lucrătoare, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situaţiei care a cauzat reducerea programului, după consultarea prealabilă a sindicatului reprezentativ de la nivelul unităţii sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz. De asemenea, se menţine prevederea că pe durata reducerii şi/sau a întreruperii temporare a activităţii, salariaţii implicaţi în activitatea redusă sau întreruptă care nu mai desfăşoară activitate beneficiază de o indemnizaţie, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat. Termenul de preaviz este de 20 zile pentru funcţia de execuţie, respectiv 45 de zile pentru funcţia de conducere. O altă modificare vizează faptul că "munca suplimentara se compenseaza prin ore libere platite în urmatoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia". Sporul acordat pentru munca prestata în timpul noptii s-a majorat de la 15% la 25% din salariul de baza. "Primirea la munca a pâna la 5 persoane fara încheierea unui contract individual de munca se sancţionează cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoana identificata. De asemenea, se va pedepsi şi complicitatea angajaţilor. Salariaţilor li se va aplica o amenda de la 500 lei la 1.000 lei", a precizat Nicolae Hoduţ.
Cum întâlnirea s-a desfăşurat în sistem interactiv, angajatorii au avut posibilitatea de a-şi formula întrebările şi în scris, răspunsurile urmând să fie postate pe site-ul ITM Bihor www.itmbihor.ro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.