De câteva zile, au început pregătirile pentru ediția cu numărul 14 a Carnavalului Florilor Oradea. Evenimentul din acest an se va desfășura astăzi, 21 august, în totalitate, în Piața Unirii, seara, în același loc, urmând să se desfășoare cel mai spectaculos concert de pian din lume.

 

Carnavalul Florilor Oradea este un eveniment cu tradiție îndelungată, pe care Primăria municipiului Oradea, prin APTOR, îl organizează în parteneriat cu Primăria orașului Debrecen și compania Főnix (compania care construiește carele alegorice).

Carele alegorice vor fi aduse astăzi, 21 august, direct în Piața Unirii, unde vor fi expuse între orele 12.00-17.00, când vor porni pe traseul din județul Bihor.

„În ceea ce privește programul artistic al acestui eveniment (n.r. – Carnavalul Florilor Oradea), având în vedere că am avut o singură înscriere prin formularul de înscriere comunicat, scena secundară dedicată manifestărilor artistice nu va mai fi amplasată în Piața Unirii în data de 21 august”, anunță reprezentanții APTOR.

Cele cinci care alegorice care vor ajunge astăzi, în Oradea, sunt: carul comun al orașelor Debrețin și Oradea, ce reprezintă tradițiile celor două orașe și comunități; carul Legendei Sfântului Ladislau - realizat pentru vizita Papei în România; „Lumea Modei” – realizat de magazinul Forum din Debrețin; „Dă-ne azi pâinea cea de toate zilele” – carul comun al Consiliilor Județele Bihor și Hajdú-Bihar și „ Dansul Leului alb și roșu” – carul comun al regiunii Tayoma din Japonia și a orașului Debrețin.

Evenimentul face parte din Festivalul „Fereastră deschisă spre Europa”, în cadrul căruia, tot astăzi, 21 august, de la ora 20.30, în Piața Unirii, se va desfășura „Havasi Symphonic Concert Show”, cel mai spectaculos concert de pian din lume. Spectacolul-eveniment este organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) și Primăria Oradea. Pentru orădeni și nu numai, este o ocazie specială de a vedea cel mai spectaculos show de pian din lume, pentru prima dată în aer liber, în inima orașului Oradea, într-un decor Art Nouveau unic în România.

„Programul este alcătuit din lucrări 100% originale ale unuia dintre cei mai fascinanți și adaptabili tineri compozitori de astăzi, Havasi. Muzica sa inovatoare nu seamănă cu nimic din ce ați auzit până acum: proaspătă, pasională și delectabilă în același timp. Stilul său muzical unic combină profunzimea și disciplina muzicii clasice cu diversitatea impresionantă a genului world music și puterea pură a rock-ului”, anunță organizatorii evenimentului.