Apă rece pentru orădenii de pe Corso
Orădenii care au trecut ieri, în jurul prânzului, pe Corso au primit câte un pahar de apă rece de la membrii Clubului Leo Veritas Oradea. Prin această acţiune, tinerii şi-au propus să-i înveţe pe oameni despre importanţa hidratării, în special în această perioadă caniculară.
Ieri la amiază, în intervalul 11.00 - 14.00, membrii Clubului Leo Veritas Oradea s-au aflat pe strada Republicii pietonal pentru a le oferi câte un pahar de apă oamenilor, cu precădere copiilor şi bătrânilor, care s-au plimbat pe Corso-ul orădean. "Acţiunea noastră este una de conştientizare a populaţiei cu privire la necesitatea hidratării fiecăruia, mai ales în zilele toride de vară, astfel că am dat fiecărei persoane un pahar cu apă rece, gratuit", susţine preşedintele clubului, Racz Norbert. Acesta a precizat că acţiunea desfăşurată ieri a trebuit să se încheie după aproximativ trei ore de la debutul său pentru că toţi cei 40 de litri de apă avuţi la dispoziţie s-au epuizat. "Cu siguranţă vom relua acţiunea şi anul viitor", a precizat Racz Norbert, adăugând că le mulţumeşte sponsorilor La Fântâna pentru apa donată şi localului Borsalino pentru spaţiul pus la dispoziţie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.