Fericitul jubileu al celor şase decenii de activitate a Ansamblului "Ciocârlia" a fost marcat şi la Oradea, printr-un concert care a avut loc aseară, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Spectacolul, intitulat "Ciocârlia 60", a făcut parte dintr-un turneu organizat în întreaga ţară de Centrul Cultural al Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA).

Timp de două ore, publicul orădean a avut parte de cântec, joc şi voie bună, în compania îndrăgiţilor solişti de muzică populară: Elena Ionescu Mateescu, Aneta Stan, Steliana Sima, Ionuţ Sidău, Cristina Gheorghiu, Rodica Anghelescu, Eugenia Nedişan, Nicolae Datcu şi Maria Stroia, invitaţi speciali fiind Cornelia şi Lupu Rednic. Prezentarea spectacolului şi momentele vesele au fost asigurate de Doina Ghiţescu. Concertul a fost realizat de renumitul interpret Gheorghe Turda, directorul Centrului Cultural al MIRA.
La eveniment au participat invitaţi din partea tuturor structurilor MIRA, dar şi orădeni care iubesc folclorul. Trebuie spus că Ansamblul "Ciocârlia" funcţionează sub egida MIRA, iar repertoriul său cuprinde piese vocale, instrumentale, orchestrale şi dansuri din toate zonele folclorice ale României. Spectacolul aniversar, intitulat "Ciocârlia 60", a fost organizat la Oradea de către MIRA, prin Instituţia Prefectului judeţul Bihor şi Centrul Cultural al MIRA.

De-a lungul timpului, Ansamblul "Ciocârlia" a reunit nume celebre ale folclorului românesc, printre care: Maria Ciobanu, Ion Dolănescu, Irina Loghin, Angela Moldovan, Benone Sinulescu, Mioara Velicu sau Gheorghe Turda. În 2006, formaţia a primit distincţia de cel mai bun Grup Muzical European, în cadrul festivităţii de decernare a premiilor World Music, organizate la Londra de Radio BBC 3 2006.