Elevii şi profesorii de la Aurel Lazăr au serbat astăzi 22 de ani de la inaugurarea Şcolii. Ca în fiecare an, şi în 2012, profesorii şi elevii de la Liceul Teoretic Aurel Lazăr au serbat ziua şcolii. Evenimentul a început la ora 8.30 cu o expoziţie în holul liceului şi a continuat cu concursul „carnavalul prăjiturilor" şi inaugurarea cărţii de aur a instituţiei.

În fiecare an în luna februarie profesorii şi elevii de la Liceul Tehnic Aurel Lazăr serbează ziua instituţiei. Anul acesta, festivităţile au început încă de dimineaţă când holul şcolii s-a umplut cu colecţii particulare ale elevilor (timbre, maşinuţe, sticluţe de parfum). „În fiecare an, încercăm prin diferite acţiuni, să serbăm ziua liceului pentru a o ţine trează în conştiinţa elevilor şi profesorilor. Alături de expoziţii, şi „Carnavalul prăjiturilor", anul acesta am organizat şi inaugurarea unui spaţiu unde va fi ţinută „cartea de aur" a liceului, adică documentele care atestă înfiinţarea şcolii", a spus pentru Crişana directorul Ioan Micu.

Gest umanitar

De la ora 9.30 în cantina liceului a început concursul „Carnavalul prăjiturilor", o competiţie la care au fost selectate cele mai dulci, mai savuroase şi mai bine făcute prăjituri. „Carnavalul este la a XV-a ediţie. Prăjiturile vor fi notate de un juriu format din profesori şi foşti elevi, iar cele câştigătoare vor fi puse în 7-8 platouri şi duse la bolnavii de la Spitalul de Psihiatrie şi la un centru pentru mame cu nevoi speciale. Prăjiturile care vor rămâne vor fi vândute de elevi colegilor lor", a declarat profesoara Carmen Bubela. Tot în cadrul evenimentului, profesoara de engleză Carmen Chira a organizat un concurs intitulat „Speak out", în care copiii şi-au testat cunoştinţele. Evenimentul s-a încheiat în jurul orei 12:00 cu inaugurarea unei încăperi speciale unde vor fi păstrate documentele care au stat la baza înfiinţării instituţiei.