Angajaţii de la Neuropsihiarie devin 'nervoşi' când aud de unificarea spitalelor
Iniţiativa edililor orădeni de a unifica spitalele orădene într-unul singur a stârnit polemici în domeniul sanitar local. Ieri, angajaţii Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie au organizat o acţiune de protest, la care iniţial păreau hotărâţi să se alăture şi colegii lor din celelalte unităţi vizate. În cele din urmă, însă, au rămas singuri în încercarea lor de a determina Primăria Oradea să renunţe la proiect.
Din trei, doar unul...
Conform proiectului supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Sănătăţii, viitorul Spital Clinic Municipal din Oradea este conceput prin unificarea Spitalului "Dr. Gavril Curteanu" (fostul Spital de Copii), Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie (Maternitatea), Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie şi a celui de Pneumoftiziologie.
Autorităţile locale consideră că preconizata unificare a spitalelor va avea ca efect creşterea eficienţei actului medical. Dar nu tot personalul medical din spitalele orădene vizate agreează ideea înfiinţării Spitalului Unic. Ieri dimineaţă, un protest spontan fusese anunţat în trei spitale orădene, începând cu ora 11:00. Administratorul Spitalului de Neuropsihiatrie, Viorel Mihuţ, anunţase că prostestul va dura 30 de minute şi va fi organizat în curtea fiecărui spital din municipiu. Alături de angajaţii Spitalului de Neuropsihiatrie, îşi anunţaseră intenţia de a protesta împotriva înfiinţării Spitalului Clinic Municipal şi colegii de breaslă de la Maternitate şi de la Spitalul "Dr. Gavril Curteanu". Purtătorul de cuvânt de la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie, Horia Olah, a afirmat că nu ştie nimic despre o astfel de grevă. La rândul său, directorul medical de la Spitalul "Dr. Gavril Curteanu", dr. Daniel Băloiu, a precizat că nu are informaţii despre vreo acţiune de protest în această unitate, astfel că Gheorghe Oros rămâne singurul manager al unei unităţi sanitare care se opune unificării spitalelor orădene.
Asistentele, bucătarii şi portarii...
Astfel, peste 100 de angajaţi ai unităţii - asistenţi medicali, dar şi reprezentanţi ai personalului auxiliar al spitalului se adunaseră în faţa bisericii din incintă. Aceştia au înmânat reprezentanţilor presei un memoriu scris, în care se spune, printre altele: "... Strategiile MSP privind sănătatea mintală, întocmite pentru a respecta directivele Uniunii Europene în domeniu, prevăd cu totul alte linii de acţiune. La momentul actual, baza materială a spitalului îndeplineşte în proporţie de aproximativ 75% condiţiile necesare acreditării conform legii (şase pavilioane sunt renovate, oferind condiţii deosebite bolnavilor internaţi. Pentru celelalte două pavilioane, există proiecte şi urmează să fie renovate). Adresabilitatea şi accesul populaţiei la serviciile medicale de specialitate sunt mult mai facile în actuala formă de organizare, birocraţia este redusă. O îngrijorare foarte mare a personalului este desfiinţarea unor locuri de muncă, în plină criză economică, pierderea unor drepturi salariale specifice muncii cu bolnavul psihic, câştigate în timp. Personalul spitalului - medici, asistente medicale, personalul de îngrijire şi auxiliar, personalul TESA, sunt împotriva punerii în aplicare a acestui proiect, care ar crea nemulţumiri majore şi acţiuni de protest pentru apărarea locurilor de muncă şi a drepturilor salariale."
Unificare = reduceri de personal?
Dr. Gheorghe Oros, directorul medical al Spitalului de Neuropsihiatrie Oradea, a declarat: "Unificarea spitalelor orădene într-un singur Spital Clinic Municipal nu ar fi benefică! Spitalele mari nu sunt binevenite. Acest protest nu l-am organizat eu, aşa cum se vehiculează, ci personalul medical şi auxiliar!" Una dintre participantele la protest, Adriana Baczanyi, asistent medicină de laborator în cadrul spitalului, a ţinut să precizeze: "Spiatalul de Neuropsihiatrie a fost şi este cel mai mare din ţară! Nu suntem de acord cu unificarea celor patru unităţi într-una singură, fiindcă, în momentul în care se va face această unificare, mult dorită de unii, calitatea actului medical nu ar mai fi aceeaşi! Odată cu unificarea, ar avea loc reduceri de personal. Acest protest a fost iniţiat de asistenţii medicali, bucătărese, portari şi personalul TESA, mai exact 331 de persoane dintre angajaţii spitalului au semnat în acest sens."
Prezent la acţiune, Ioan Giurgiu, preşedintele Sindicatului SANITAS Bihor, a declarat că este împotriva unei astfel de măsuri: "Ministerul Sănătăţii zice că ar trebui făcută această unificare. Acţiunea de astăzi este forma prin care angajaţii îşi manifestă nemulţumirea legată de preconizata unificare. Dacă unificarea ar avea loc, o parte dintre colegii noştri şi-ar putea pierde locurile de muncă!"
A devenit un obicei in tara noastra ca ceva ce merge bine,sa dispara.Am avut ocazia sa vad cum sunt tratati bolnavii de la neuro,adica cu aceeasi atentie si cel sarac si cel bogat.Dar,cand vor pune laba pe el alde clanul Maghiar si alti fosti si actuali nesatui,aici vor fi internati doar cei cu venituri mari si cu pile.Nu sunt alte probleme de rezolvat in aceste municipiu?sau unde au un bun gospodar vin ei sa culeaga roadele?Domnul primar cred ca isi va dea seama la timp si nu va aproba un asemenea lucru.Tin sa precizez ca nu sunt si nu am fost cadru sanitar,dar am vazut pavilioanele modernizate si cum sunt tratati bolnavii si am avut o mare admiratie pt.conducatorii Clinicii de neor Pradea.
RUSINE CELOR CARE NE CONDUC NE VA LUA SI HAINA DUPA CE AM CUPARAT-O DE PE NOI SI SPUN CA ESTE A LOR ASTA VOR SI EI DUPA CE SA-U INVESTIT IN SPITALE LE VOR EI PE TOATE DE CE NU LE-AU LUAT CAND ERAU IN PARGINE, ACUM SUNT BUNE GATA FACUTE
la ce serveste aceasta unificare???
cu asa primar spitalele oradene vor ajunge un haos total ... primarul nu trebuie sprijinit in asemenea proiecte
unificare serveste doar in interesele primarului si a viceprimarului pt a-si crea un oras pe placul lor ... sa va fie rusine
nu din banii mei platiti ca taxe si impozite... ca mie nu-mi garanteaza nimeni locul de munca....
Este rusinos din partea sindicatului sanitas sa nu apere personalul medical, Tonomati ???