Timp de o săptămână, în Bihor, se află o delegaţie din SUA, care îşi propune să viziteze cât mai multe locuri din judeţ, urmând să aleagă ulterior cea mai bună zonă pentru a construi un centru de conferinţe internaţional. Delegaţia este condusă de către preşedintele Institutului pentru principii de viaţă, din Chicago, Bill Godhard, şi directorul de programe internaţionale al acestei organizaţii neguvernamentale, George Mattix, aceştia fiind însoţiţi şi de 14 studenţi americani.

De la sosirea în Bihor, oaspeţii americani, prezenţi aici la invitaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, au vizitat zona Beiuş, Ştei, Nucet şi Băiţa, unde au avut mai multe întâlniri cu oficialii din aceste localităţi. Prezenţa lor în Bihor este, de fapt, şi un alt mod prin care preşedintele CJ Bihor, Radu Ţîrle, a înţeles să le mulţumească oficialilor americani pentru susţinerea financiară acordată, în ultimii cinci ani, celor 350 de profesori, medici, poliţişti din România care au vizitat America. Totodată, în aceste zile, va fi selectat un alt grup de medici din judeţ, care, în cursul lunii iunie, se va deplasa în SUA. "Au fost vizitate mai multe localităţi şi rămâne ca reprezentanţii Institutului pentru principii de viaţă să se hotărască asupra terenului pe care îl vor cumpăra de la un privat. Ei au deja pregătite resursele pentru construcţie. Viitorul Centru internaţional de conferinţe va avea o capacitate de 1.000 de locuri şi va deservi, gratuit, toate instituţiile publice din judeţ", a precizat Radu Ţîrle.