Ambulanţe ultraperformante prezentate de o firmă germană în România
Până în data de 15 noiembrie, în dotarea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor vor intra alte nouă autosanitare, dintre cele 250 repartizate în toate judeţele destinate consultaţiilor la domiciliu.
Potrivit dr. Tiberiu Bondar, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor, zilele trecute, a fost semnat contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru efectuarea consultaţiilor la domiciliu, în cazurile de urgenţă care nu necesită internare obligatorie. Autosanitarele cu această destinaţie sunt dotate cu defibrilator, cu electrocardiograf, trusă de urgenţă cu posibilitate de intubaţie etc. Cele nouă autosanitare vor ajunge în parcul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor, până cel târziu în data de 15 noiembrie. Licitaţia pentru celelalte tipuri de autosanitare, A,B şi C, pe care Ministerul Sănătăţii Publice intenţionează să le achiziţioneze, a fost blocată, întrucât procedura a fost contestată de o firmă din Tulcea, care nici măcar nu şi-a depus oferta. După finalizarea analizei contestaţiei, respectiv clarificarea situaţiei şi finalizarea licitaţiei şi celelalte autosanitare promise vor intra în dotarea parcului auto al ambulanţei bihorene.
În altă ordine de idei, la şedinţa trimestrială desfăşurată luni, la Căciulata, a sindicatului Ambulanţa, cu participarea şefilor de servicii de ambulanţă din ţară, firma Ambulanz Mobile, din Germania, a prezentat două autosanitare ultramoderne. Printre elementele inovatoare ale acestora se numără girofarul încorporat în caroseria maşinii, care se distinge de la o distanţă de patru kilometri şi care duce la o economie de un litru de combustibil la suta de kilometri.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.