În urmă cu 50 de ani se puneau bazele colaborării interstatale care a dus în timp la apariţia a ceea ce numim azi Uniunea Europeană. Universitatea din Oradea a serbat acest eveniment invitându-l în mijlocul studenţilor pe ambasadorul Italiei, Daniele Mancini. Evenimentul a debutat printr-o prezentare a principalelor influenţe şi avantaje ale apariţiei Uniunii Europene pentru statele membre. Profitând de acest prilej, rectorul interimar al Universităţii, Teodor Leuca, a dat citire unor pasaje din mesajul oficialilor Uniunii Europene rostit duminică, cu ocazia manifestărilor de la Berlin, prilejuite de serbarea a 50 de ani de la semnarea tratatului de la Roma. Deoarece în cadrul acestor manifestări ambasadorul italian a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii orădene, profesorul Ioan Horga, şeful Departamentului Relaţii Internaţionale al universităţii, a ţinut să explice celor prezenţi raţionamentele care au stat la baza acestei alegeri. Horga a adus în faţa celor prezenţi cele mai reprezentative momente ale carierei politice şi diplomatice ale lui Daniele Mancini, care este ambasadorul Italiei în România şi Moldova începând cu 7 noiembrie 2005. A fost subliniată contribuţia diplomatului la crearea de legături comerciale şi diplomatice între cele două state şi implicarea acestuia în realizarea aderării României la structurile UE. "Şantierul European" are nevoie de generaţia tânără Daniele Mancini a evocat în discursul susţinut în faţa participanţilor la eveniment faptul că în urmă cu 150 de ani doar "capacitatea profetică a poeţilor a putut prevedea uniunea care a luat fiinţă acum 50 de ani". Ambasadorul italian consideră că realizarea Uniunii Europene este cea mai mare realizare europeană a tuturor timpurilor, dar că menţinerea şi dezvoltarea acesteia a necesitat şi va necesita cea mai mare energie din partea tuturor. Uniunea Europeană a fost comparată de către oficialul italian cu un şantier care este în continuă dezvoltare şi care necesită din partea oamenilor o implicare activă, mai ales din partea tinerelor generaţii, care vor trebui să ducă mai departe munca de construcţie şi dezvoltare a Uniunii. "Aştept cu nerăbdare să discutăm despre munca pe "Şantierul european" şi despre crearea acestuia. Nu delegaţi pe nimeni pentru a face acest lucru. Este cartea voastră de vizită comună, de ea depinde locul pe care generaţia voastră îl va ocupa în istorie", a subliniat Daniele Mancini adresându-se studenţilor prezenţi la eveniment. Acesta a mulţumit conducerii universităţii pentru distincţia primită şi a atras atenţia că meritele pentru acest titlu nu îi aparţin în totalitate, ci trebuie împărţite cu întregul Guvern italian, care a susţinut România în procesul de aderare la Uniunea Europeană.