Alte 40 de cupluri vor sărbători nunta de aur la Primărie
Primăria Municipiului Oradea organizează azi, începând cu ora 14.00, în Sala Mare a Primăriei, cea de-a IV-a ediţie din acest an a "Nunţii de Aur", în cadrul căreia cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie şi care au domiciliul stabil în Oradea vor fi premiate. Cu această ocazie, 40 de familii vor primi felicitări chiar din partea primarului municipiului Oradea, Ilie Bolojan. Celor prezenţi li se va acorda câte o diplomă de fidelitate, însoţită de un premiu în bani, în valoare de 500 de lei. Primăria Oradea invită, în continuare, cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie (neîntreruptă) şi care nu au participat la această festivitate până acum să se prezinte cu buletinele/cărţile de identitate şi certificatul de căsătorie (toate în original şi copie) la Serviciul de Stare Civilă, camera 118, etajul 1, la sediul Primăriei. Următoarea "Nuntă de Aur" se va organiza în funcţie de cererile depuse în acest sens. Serviciul de Stare Civilă aşteaptă în continuare solicitările cetăţenilor. Informaţii suplimentare se pot obţine la nr. de telefon 0259/408.825.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.