Activităţi sportive dedicate vârstnicilor
În cadrul programului de cercetare ştiinţifică şi aplicaţii practice al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii din Oradea, în colaborare cu Administraţia Socială Comunitară Oradea (centrele teritoriale pentru persoane în vârstă), organizaţia Caritas Catolica/Căminul St. Martin şi Kiwanis - Varadinum organizează astăzi, 28 iunie, de la ora 8.00, o acţiune de respect şi omagiu pentru vârstnicii din Oradea.
Evenimentul va avea loc în Complexul Sportiv al Universităţii din Oradea, str. Universităţii, nr. 1, organizatorii contând pe prezenţa unui număr de aproximativ 40 de persoane. Acţiunea se doreşte a fi o mică intenţie de sporire a calităţii vieţii persoanelor de vârsta a treia defavorizate. Cu acest prilej, vor avea loc o serie de activităţi sportive adaptate vârstei a treia: aplicaţii de jogging şi aerobic în aer liber, badminton, fotbal şi tenis cu piciorul, Tai-Chi (exerciţii specifice pentru prevenirea fracturilor cauzate de osteoporoză), ciclism de agrement, popice cu mingi medicinale (bowling adaptat), aruncarea mingii la ţintă şi exerciţii pentru antrenarea echilibrului.
Studenţii şi cadrele didactice vor oferi tuturor participanţilor un bogracs şi un suc, iar clubul Kiwanis Varadinum va oferi premii pentru toţi participanţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.