A început Săptămâna Naţională a Voluntariatului
În perioada 14-20 aprilie, se desfăşoară cea de-a VIII-a ediţie a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului (SNV), eveniment care este menit să pună în evidenţă contribuţia voluntarilor la dezvoltarea comunităţii şi, în acelaşi timp, să atragă sprijinul celorlalţi pentru activitatea şi recunoaşterea meritelor voluntarilor.
Pe durata acestei săptămâni, Administraţia Socială Comunitară Oradea şi Centrul Unic de Voluntariat în parteneriat cu peste 40 de organizaţii desfăşoară mai multe activităţi. Astfel, ieri, Centrul Temporar pentru Copii "Cuore" a fost vizitat de elevii clasei a VII-a A de la Şcala cu clasele I-VIII "Avram Iancu", care le-au adus copiilor dulciuri şi jucării. "Ne-am gândit ca în această săptămână a voluntariatului să facem fericiţi nişte copii. De aceea, împreună cu elevii clasei a VII-a A, le-am adus copiilor dulciuri şi jucării, dar le-am pregătit şi un moment artistic cu poezii şi cântece în limba engleză", ne-a declarat diriginta Delia Curpaş. După programul artistic, elevii au petrecut câteva momente jucându-se în aer liber alături de copiii din centru. La final, invitaţii şi-au putut nota impresiile despre copii şi Centru într-un caiet pentru oaspeţi. Tot în cadrul SNV, au avut loc mai mlte acţiuni, în care elevi de la diferite unităţi şcolare au igienizat parcurile din oraş. O astfel de acţiune a avut loc în Parcul "I.C. Brătianu", unde elevii de la Liceul Teologic Penticostal Betel conduşi de profesoarele, Cornelia Tirla, Anca Cearnău şi Carmen Rusu au făcut curăţenie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.