Duminică, 29 inie, cu prilejul praznicului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a avut loc sfinţirea bisericii ortodoxe cu acelaşi hram din satul Păcăleşti, comuna Drăgăneşti.

Slujba de târnosire a sfântului lăcaş de cult ortodox a fost săvârşită de Prea Sfinţia Sa Sofronie Drincec, episcopul Oradiei.
La slujba de sfinţire a bisericii ortodoxe cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" de la Păcăleşti, din Duminica a doua după Rusalii, au participat douăzeci de preoţi, din Beiuş şi din împrejurimi, printre care şi protopopul Ioan Nat Balint.
În prezenţa unui mare număr de credincioşi şi a autorităţilor locale, Prea Sfinţia Sa Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei, săvârşit slujba de târnosire a noii biserici. Cu acest prilej, părintelui Radu Lucuţa, parohul locului, i-a fost acordat titlul de iconom stavrofor.
Prea Sfinţia Sa Sofronie Drincec şi-a exprimat bucuria că a putut participa la sfinţirea noii biserici ortodoxe din Păcăleşti, prilej unic în viaţa unei obşti creştine, înaltul ierarh vorbind numeroasei asistenţe şi despre importanţa anului 2008 ca an jubiliar al Bisericii Ortodoxe Române.