"Femeile sunt ele însele florile vieţii, după cum copiii sunt fructele lor. Ele sunt cele care constituie farmecul societăţii", spunea Bernardin de Saint-Pierre. Trebuie să fi fost peste măsură de iscusit meşterul care a născocit-o. Biblia spune că a fost făurită dintr-o coastă a bărbatului. Bărbatul! Frumos gând! Nu putea fi decât coasta ce ocrotea, alintându-se, inima, căreia-i supsese, cu nesaţ, aproape tot sufletul. Cum am putea altfel lămuri această diferenţă. Senin acceptată de bărbat, minunat fructificată de EA? Suav se înalţă fiicele noastre, tresară ţărâna peste care plutesc uşor, cântă apele când le ating şi se îmbălsămează văzduhul pe care îl respiră. Slăvită fie taina devenirii lor! Femeia face să lumineze cald pământul. Fără EA, soarele ne-ar arde şi ne-ar orbi. Aşa, de dragul ei, ne dăruieşte pe toţi cu viaţă şi ne îndeamnă s-o trăim, cinstind-o, s-o cultivăm fără răgaz, slăvind etern femininul, graţie căruia trecerea noastră prin lume este ţesută cu trandafirii cereşti. Dar mama? Cuvintele sunt sărace şi puţine. Sufletul ei este singurul loc unde ne putem refugia oricând şi oricum am fi. Fericiţi cei care mai au cui spune "mamă"! Datornici suntem totdeauna, căci nu ştim, uităm şi nu ne mai creăm răgaz, să ne mărturisim iubirea şi recunoştinţa. Pentru mamă nu există nici spaţiu, nici timp când e vorba de copiii ei - suprema împlinire a feminităţii. Tandră iubire şi veşnică recunoştinţă pentru dragile noastre, pentru că au fost, pentru că sunt! P.S.: Un înţelept a lăsat o însemnare care sună astfel: "Când scrii despre femeie, trebuie să-ţi înmoi pana în culorile curcubeului şi să presari rândurile cu pulberea de pe aripile fluturilor." Rugă de iertare pentru cutezanţă