25 de echipe din comunele bihorene şi Ungaria au preparat bucate tradiţionale - "D'ale porcului" şi mult folclor
O inițiativă lăudabilă, încheiată cu succes, a fost organizarea, în premieră pe țară, a unui festival concurs de preparare tradițională a porcului, în diferite comune bihorene. Un asemenea festival de anvergură a necesitat eforturi și implicarea unor instituții și organizații de profil.
Astfel, alături de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor și Asociația Culturală D'ART, s-au implicat: Asociația Comunelor din România Filiala Bihor și Asociația Firmelor Bihorene. Se știe că porcul constituie principala hrană la români, pentru o familie, timp de un an de zile. De aceea, tăierea, tranșarea și prepararea produselor din porc urmează anumite procedee și ritualuri. Legat de acest eveniment, de-a lungul istoriei au apărut și s-au tradiționalizat multe obiceiuri specifice unor zone și chiar unor comune. Amintim doar câteva: pomana porcului, beșica cu grăunțe - bucuria copiilor, splina groasă care prognozează iarnă grea, confecționarea opincilor, furatul porcului din pod etc. De aceea, organizatorii s-au străduit să ofere vizitatorilor cele mai gustoase și variate preparate din porc, prelucrate de măcelari din comunele: Aușeu, Borș, Căbești, Diosig, Girișu de Criș, Ineu de Criș, Mădăras, Nojorid, Oșorhei, Pomezeu, Popești, Răbăgani, Săcueni, Sânnicolau Român, Sînmartin, Tileagd, Tinca, Toboliu, Tulca, Vadu Crișului, Valea lui Mihai, Vârciorog. Lor li s-au alăturat, în calitate de invitați, două echipe din Ungaria, din județul Bekes și orașul Derecske, care găzduiesc, în fiecare an, concursuri similare. Au fost sacrificați 25 porci, transformați în cârnați, caltaboși, jumări și preparate specifice - toroș, sarmale - după rețete secrete, numai de ei știute.
"Până păstrăm tradiția, avem identitate"
Deși timpul nu a fost un bun aliat al evenimentului, încă din primele ore ale dimineții, în parcarea ERA Shopping Park Oradea, "henteșii" din comunele înscrise în concurs au început activitatea de sacrificare, pârjolire și tranșare a porcilor. Hărnicia și priceperea lor a făcut ca, în jurul orei 11.00, vizitatorii să poată degusta primele preparate. Timpul mohorât și reprizele de ploaie n-au fost opreliști pentru cei aproximativ 5.000 de vizitatori și degustători ai preparatelor, asezonate cu pălinci și vinuri, oferite gratuit de reprezentanții comunelor. Mâncarea și băutura au fost argumente suficiente ca vizitatorii să devină, începând cu ora 10.00, spectatori la regalul folcloric oferit de organizatori. Și-au dat concursul ansambluri folclorice și soliști vocali reprezentativi din Bihor, precum și invitați speciali. Văru' Săndel, împreună cu Georgiana Zăgrean, a prezentat spectacolul. Au urcat pe scenă Taraful "La obârșii la izvor" din Oradea, Ansamblurile folclorice "Floare mândră de pe Criș", "Szomorte" din Diosig, "Cununa de pe Criș" din Tilecuș, "Ardeleana" din Tulca, Școala gimnazială "Dacia" din Oradea, "Doruleț" din Luncșoara, "Nuntașii Bihorului", Ansamblul de dansuri populare românești din Diosig, Ansamblul Profesionist "Crișana", "Nyilo" din Valea lui Mihai. Au încântat publicul cu vocile și repertoriul lor soliștii: Adriana Știube, Andreea Pușcaș, Claudia Varodi, Ioana Urs, Violeta Gherman, Vlad Ștef, Romina Nemeș, Anca Pavel, Andrada Crăciun, Andrada Oros, Andrei Dem. Printre soliști, am remarcat-o pe învăţătoarea pensionară Ana Codrean, din Sânnicolau Român, care la vârsta de 70 de ani este plină de vigoare și talent. "Cânt de când mă știu", ne-a mărturisit domnia sa. A fost solistă în multe ansambluri folclorice, iubește obiceiurile și tradițiile populare. Nicolae Pop, președintele Asociației culturale D'ART, unul dintre principalii organizatori, ne-a explicat scopul și motivația acestei manifestări inedite, în care se îmbină în mod armonios tradițiile și obiceiurile culinare cu cele spirituale, muzica, dansul și portul popular, ca elemente definitorii ale identității noastre naționale. Data aleasă pentru acest eveniment, 10 ianuarie, chiar dacă încheie un ciclu de sărbători, în care preparatele din carne au îndestulat mesele bihorenilor, a fost bine primită și apreciată de miile de vizitatori. Intenționează ca pentru viitoarele ediții să aducă și alte noutăți. Dorește un parteneriat cu un oraș din Ungaria pentru organizarea "în oglindă" a unei astfel de manifestare. La finalul concursului, au fost decernate premii și diplome câștigătorilor. Au fost premiate, în ordine, comunele: Nojorid, Pomezeu, Oșorhei. Comuna Vadu Crișului a fost premiată pentru "Cea mai organizată echipă".



Cautam persoane pentru a munci in domeniul operare calculator & IT, part time/ full time. Veniturile sunt in functie de competente. Anunt valabil in toate judetele. Cerinte - cunostinte minime de operare, pachetul Microsoft Office - abilitati de comunicare - cel putin studii medii; - varsta minima 18ani; - experienta nu este necesara, se asigura training de specialitate. Oferim: - contract comisionar; - training permanent, - munca online , chiar de la d- voastra de acasa - program flexibil. Mai multe detalii pe email. Rugam Seriozitate Maxima! margaretacovete@yahoo.ro
Oferte de lucru de seriozitate maxima! Oameni foarte multi lucreaza acum cu noi si sunt extrem de multumiti! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: dana.daniela0381@yahoo.com
Surpriza totala pe piata ofertelor de lucru! Tot mai multi oameni lucreaza acum cu noi, convinsi de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: ruthsmile@yahoo.com
Cea mai cautata oferta de lucru! Veti gasi din ce in ce mai des aceasta oferta de lucru, pentru ca noi suntem cei mai seriosi! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: rodica98827@yahoo.com
Cea mai cautata oferta de lucru! Veti gasi din ce in ce mai des aceasta oferta de lucru, pentru ca noi suntem cei mai seriosi! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: rodica98827@yahoo.com
Cea mai serioasa oferta de lucru! Aceasta oferta s-a transformat deja intr-un fenomen, datorita seriozitatii noastre! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: dana.daniela0381@yahoo.com
Va recomand acest joc de strategie in care poti face bani ce pot fi convertiti in bani reali in functie de activitatea si strategia ta. Inscrie-te si eu te voi ajuta cu toate detaliile: *//www.marketglory.com/strategygame/free23oana
Cele mai sigure oferte de lucru! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: emila1357@yahoo.com
Cele mai sigure oferte de lucru! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: emila1357@yahoo.com