Pe 13 septembrie se împlinesc 164 de ani de la memorabila Bătălie din Dealul Spirii, când 166 de pompieri aflaţi sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu au luptat cu  îndârjire şi curaj împotriva a 5.000 de ieniceri veniţi pe pământ românesc să suprime Revoluţia de la 1848.  Această zi de sacrificiu şi de glorie a rămas întipărită în istoria neamului şi în sufletele pompierilor militari, data de 13 septembrie fiind aleasă drept dată aniversară pentru curajul şi devotamentul luptătorilor cu focul. Cu ocazia „Zilei Pompierilor din România", Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Crişana" îi invită pe cei în slujba cărora se află la „Ziua Porţilor deschise"  eveniment ce se va desfăşura mâine, 13 septembrie, la sediul situat pe strada Avram Iancu din Oradea, dar şi la subunităţile din judeţ.  „La sediul inspectoratului, activitatea va începe de la ora 12.00, iar la sediile subunităţilor din judeţ, între orele 10.00-16.00, vizitatorii având ocazia să asiste la prezentarea tehnicii de intervenţie, a  echipamentelor şi accesoriilor din dotare, la executarea exerciţiilor demonstrative de stingere a incendiilor şi salvare de la înălţimi, la exerciţii de descarcerare a persoanelor dintr-un autoturism avariat şi de acordare a primului ajutor calificat, precum şi la efectuarea unor segmente din probele concursurilor profesionale", ne-a declarat locotenent Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana. De asemenea, în aceeaşi zi aniversară, între orele 18.00-19.00, pompierii militari din cadrul ISU "Crişana" vor defila cu autospecialele de intervenţie în municipiul Oradea, pe traseul: strada Avram Iancu- strada Traian Moşoiu -  Piaţa 1 Decembrie-Piaţa Independenţei-strada General Magheru - Bulevardul Ştefan cel Mare-strada Transilvaniei-strada Matei Basarab-strada Avram Iancu.