Agroind Cauaceu împreună cu colaboratorii săi, Agrotex Carei şi Promat Tăşnad au organizat, săptămâna trecută, la Diosig, "Ziua Porumbului". La eveniment au participat 400 de fermieri din judeţele Bihor şi Satu Mare. Vizitatorii au avut ocazia să vadă cei mai productivi hibrizi de la cele mai cunoscute companii producătoare de seminţe: Pioneer, Monsanto, Limagrain, Kws, Syngenta, Ragt, Biocrop, Caussade, Summi Agro, Saaten Union, American Genetics.

Fermierii care au participat la eveniment au avut ocazia să vadă un lot ce a  cuprins 176 de hibrizi de porumb care au fost recoltaţi în săptămâna evenimentului şi au avut producţii de la 6.000 kg/ha până la 16.900 kg/ha (în condiţii de neirigat). Firmele de pesticide prezente, Basf, Dupont, Bayer, Syngenta, Belchim au prezentat portofoliul de produse pentru cultura de porumb şi tehnologia aplicată în cadrul acestor loturi demostrative. De asemenea, au fost alături companiile producătoare de îngrăşăminte Azomureş , Holland Farming şi Timac Agro. La finalul prezentărilor s-au făcut demostraţii în câmp (recoltat, pregătirea patului germinativ, semănat) cu utilaje de la firmele Titan Machinery (Case) şi Mewi (Fendt).

"Condiţiile de realizare a acestui lot au fost cât mai apropiate de cele optime şi am avut norocul de o vreme normală, precipitaţii abundente în perioada de iarnă-primăvară şi sub normala zonei în perioada iunie-iulie. Am aplicat o tehnologie performantă şi am încercat să scot în evidenţă potenţialul fiecărui hibrid de porumb. Prin această impresionantă colecţie am vrut să punem la dispoziţia ficărui fermier interesat, o paletă diversificată pe grupe de maturitate, în aşa fel încât să poată fi comparaţi şi aleşi cei mai potriviţi hibrizi pentru pretenţiile şi posibilităţile tuturor ", a declarat ing. Mihai Budai, reprezentantul fermei Agroind Cauaceu. După demonstraţii, toţi cei prezenţi au fost invitaţi să servească prânzul în compania unor artişti locali de muzică populară şi de petrecere.

"Şi dacă de cele mai multe ori aceste evenimente se organizează pentru informarea fermierilor cu privire la tehnologiile de ultimă ora existente în piaţă, de această dată am vrut să arătăm că suntem deopotrivă, organizatori şi colaboratori, solidari cu partenerii noştri fermieri, indiferent de problemele cu care se confruntă an de an. Anul trecut am avut probleme cu arşiţa şi seceta, în schimb, acum, ne confruntăm cu problema preţurilor la cereale. Agricultura este un domeniu cu parametri extrem de variabili şi de cele mai multe ori greu de influenţat, iar noi ne străduim să acordăm sprijinul şi înţelegerea pentru a trece peste toate aceste încercări. Doresc să le mulţumesc pe această cale şi colaboratorilor noştri de la companiile participante pentru implicarea şi seriozitatea cu care au tratat acest eveniment de anvergură din zona noastră", a declarat ing. Dan Mihai Corbuţ, director general Agroind Cauaceu.

Firmele organizatoare Agrotex Carei, Promat Tăşnad şi Agroind Cauaceu sunt deja la cel de-al doilea eveniment de acest gen în decursul anului curent. Aceştia se află la a şasea ediţie a evenimentului "Ziua Grâului" şi îşi propun să facă o tradiţie din "Ziua Porumbului" şi să întrunească astfel de două ori pe an, vara şi toamna, toate companiile reprezentative din domeniu, pentru a pune la dispoziţia fermierilor surse de informare reale, cât mai concludente şi corecte.