Penitenciarul Oradea a găzduit, ieri, o expoziţie intitulată sugestiv "Lumina speranţei", care a cuprins felicitări şi alte obiecte confecţionate cu ocazia Sărbătorilor Pascale, realizate de 15 persoane private de libertate din cadrul instituţiei de detenţie.

Expoziţia inaugurată ieri în incinta penitenciarului este rodul unei activităţi de aproximativ o lună, aceasta desfăşurându-se în cadrul programului ocupaţional "Hobby - mâini dibace", coordonat de educatoarea Mariana Ţiţ. Persoanele private de libertate au realizat desene cu tematică religioasă, ouă din diverse materiale, au îmbrăcat în piele mai multe icoane sau au confecţionat felicitări, la fel cum fac de altfel în fiecare an, în preajma sărbătorilor. La inaugurarea expoziţiei a participat şi Ramona Novicov, critic de artă, care a coordonat lucrările de grafică aparţinând unui deţinut orădean. "Scopul acestor acţiuni este cultivarea şi antrenarea aptitudinilor şi capacităţilor creatoare artistice, în paralel cu marcarea semnificaţiei sărbătorilor importante de peste an", a precizat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea, Gabriel Ţica. Timp de o lună, pe lângă faptul că şi-au ocupat timpul liber realizând lucrările prezentate în cadrul expoziţiei, deţinuţii au încercat să aducă şi în spaţiul de detenţie spiritul sărbătorii Învierii Domnului.