Orădenii au avut onoarea de a fi primii spectatori din România care au putut viziona filmul lui Tudor Giurgiu "De ce eu ?". Aşa cum a explicat regizorul la avanpremieră, producţia a mai fost prezentată în Bucureşti, dar nu pentru publicul larg, ci doar pentru invitaţi. Marţi, 24 februarie, filmul a rulat la Filarmonica de Stat şi la Cinema Palace, în prezenţa regizorului şi a actorilor principali.

Şi dacă singurul eveniment inedit la care se aşteptau spectatorii era acela de a putea sta de vorbă cu Tudor Giurgiu, Emilian Oprea, Mihai Constantin, Andreea Vasile, sau Alin Florea, iată că soarta le-a rezervat mai mult. Pe holul Filarmonicii două tinere au împărţit un rezumat al rechizitorului din dosarul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţe, dosar cu care Alexandru Lele a fost trimis în judecată în anul 2002. Titlul a fost următorul: "Acest material demonstrează fără echivoc că Lele Alexandru Florian nu este nicidecum un erou, ci autorul moral al sinuciderii procurorului Cristian Panait". Se solicita lecturarea cu răbdare a documentului. Document care conţine 22 de pagini. Lectură pentru care ai nevoie de timp şi dispoziţie. Publicul nu a avut nici una, nici alta înainte de vizionare. Iar după dosarul nu a făcut decât să întărească un şir lung de întrebări.

Prezent la avanpremieră, ca un fel de a doua surpriză, fostul procuror Alexandru Lele, a primit invitaţia de a vorbi, după vizionarea filmului, de la gazda serii, Lucian Cremeneanu. "Aţi văzut un film despre o crimă. Determinarea sinuciderii este o crimă", a subliniat Alexandru Lele. El a atras atenţia că în anul 2002 "era aroganţa maximă la putere". " Se credea de neclintit, a apărut acest caz, după doi ani a pierdut alegerile", a mai spus Lele, fără să dea nume. Fostul procuror a mai adăugat şi că Traian Băsescu a fost învins de sistem. Iar regizorul Giurgiu a menţionat doar că, după vizionarea filmului, Băsescu i-a spus: "De aici a început totul". O propoziţie care pare lămuritoare, dar, în realitate, ridică tot un şir lung de întrebări. Lele a mai precizat că împărţirea rechizitoriului înainte de film demonstrează că "sistemul se teme".

Cazul şi filmul

Realitatea:  În anul 2002, procurorul Cristian Panait este trimis la Oradea pentru a-l ancheta pe procurorul Alexandru Lele, bănuit de corupţie. Procurorul Lele era cel care tulburase ape la nivel înalt, după ce îl acuzase de evaziune fiscală cu petrol pe Adrian Tărău, fiul prefectului din Bihor. Lele se temea că i se pregăteşte un dosar-înscenare pentru curajul pe care l-a avut. În acest context, când procurorul Panait vrea să-i percheziţioneze domiciliul, îl găseşte acasă cu doi ziarişti, Florin Ardelean şi Nyulas Sandor, chemaţi de Lele, care-şi dorea o percheziţie corectă. Panait renunţă la percheziţie, pleacă din Oradea şi-şi continuă ancheta din Bucureşti. Nu găseşte probe concludente, nici martori, şi refuză să-i facă dosar de corupţie. Ulterior, Cristian Panait s-a sinucis, iar Lele a fost scos de sub urmărire penală.

Filmul: Tudor Giurgiu pune accent pe ultimele zile din viaţa procurorului Panait, în încercarea de a descoperi acele mecanisme psihologice care l-au împins la gestul final. Dacă în prima parte a peliculei întâlnim detalii din realitatea concretă, în cea de a doua, regizorul a reconstiuit, din imaginaţie şi presupuneri, fragmentele care lipseau.

De remarcat că filmul nu are eroi şi oferă puţine certitudini: un sistem corupt şi implicarea serviciilor secrete în anchetele penale.
Meritul filmului este acela că, în loc să prezinte o realitate, a prezentat o viziune asupra realităţii, care, până la final, rămâne subiectivă. Povestea este spusă doar din perspectiva personajului principal, Cristian Panait. Panait porneşte investigaţia convins că va soluţiona cazul şi că va urca pe scara ierarhică. În timpul anchetei rămâne fidel corectitudinii şi mizează pe proceduri făcute "ca la carte". În fond a fost elev model, premiant, a devenit cadru universitar şi procuror în plină ascensiune. Doar că investigaţiile lui nu duc la rezultatul cerut de şefi. Presiunea la care este supus pe parcursul anchetei este dublă: i se arată că poate pierde tot ce are şi i se subliniază că niciun om nu este complet nevinovat. Panait are două certitudini: prima, că i s-a impus să facă un dosar penal. A doua, că nu are dovezi. Despre vinovăţia sau nevinovăţia lui Lele nu are nicio certitudine.

Spectatorul vede un om neputincios, hărţuit, forţat şi, în final, învins. Nu vede însă ce îl determină să refuze soluţia cerută de şefi. Conştiinţa care-i dictează să nu condamne un om nevinovat? Sau teama că este pus să se mânjească pentru a fi scos apoi ţap ispăşitor? Este Panait un erou care se jertfeşte în numele dreptăţii? Sau este un om care, odată ce află mecanismele sistemului în care a intrat, se teme că va fi folosit şi aruncat? "De ce eu?" întreabă personajul. Pentru că l-au crezut mai tânăr şi mai înfometat ca alţii, i se spune. L-au crezut coruptibil sau naiv?

Panait refuză, conştient că-şi ratează cariera. Adevărata pedeapsă însă este alta: i se  deschide o anchetă pentru sustragere de înscrisuri şi mită. Abia atunci se sinucide. Şi tot atunci aflăm că femeia pe care o iubeşte de fapt nu este cea cu care urma să-şi cumpere un apartament. Ci o studentă, ultima fiinţă pe care simte nevoia să o audă înainte de a muri. Realitate sau ficţiune? Personajul rămâne ambivalent. " De ce s-a sinucis Panait?", l-a întrebat un spectator pe actorul Emilian Oprea. "Nu ştiu", a răspuns acesta. Dar actorul ştie întotdeauna ce mecanism psihologic şi-a construit pentru a-şi motiva gestul. Emilian Oprea are o viziune. Este subiectivă şi personală. La fel Tudor Giurgu, Mihai Constantinescu, Alexandru Lele, primarul, spectatorul de la Filarmonică şi cel de la Cinema Palace. Filmul nu te întreabă cine l-a ucis pe Panait. Filmul îţi spune că l-a ucis sistemul. Apoi te întreabă: De ce?