"Autorităţile locale nu au niciun plan pentru dezvoltarea spaţiilor verzi"
Membrii Partidului Ecologist Român - Filiala Bihor au transformat, pentru două două ore, statuia lui Icar de la intersecţia străzilor Dacia şi Transilvaniei într-un copac. În acest mod, ecologiştii bihoreni au vrut să atragă atenţia asupra problemelor de mediu cu care se confruntă municipiul Oradea.
Preşedintele PER Bihor, Mihai Togor, a declarat că acţiunea de ieri reprezintă un semnal de alarmă asupra reducerii spaţiilor verzi din Oradea. De altfel, chiar în spatele locului ales de Togor pentru organizarea conferinţei de presă un copac avea crengile proaspăt tăiate. Totodată, candidatul PER la fotoliul de primar al Oradiei a atras atenţia că deşi Uniunea Europeană cere ca fiecare oraş să asigure cel puţin 25 de metri pătraţi de spaţiu verde pentru fiecare locuitor, în municipiul de pe Crişul Repede fiecărui locuitor îi revin abia 8,42 mp. "Autorităţile locale nu au niciun plan pentru dezvoltarea spaţiilor verzi", a precizat Mihai Togor. Acesta a menţionat faptul că unul dintre motivele care stau la reducerea spaţiilor verzi din oraş este şi lipsa unui număr suficient de mare de parcări, fapt care îi determină pe posesorii de autovehicule să parcheze pe spaţiile verzi din jurul blocurilor lor. "Un alt motiv îl reprezintă toaletările arborilor, haotice şi neprofesioniste. De asemenea, au dispărut perdelele de protecţie formate din arbori maturi şi sănătoşi", a anunţat liderul PER Bihor. Acesta a precizat că o altă problemă o reprezintă studiile de impact insuficient documentate ştiinţific. "Un exemplu îl reprezintă amenajarea malurilor Crişului Repede. Proiectul a fost refăcut de cel puţin trei ori la intervenţia noastră", a declarat Mihai Togor, care e de părere că singurii care pot rezolva problemele de mediu sunt ecologiştii. "Oradea are nevoie de ecologişti pentru o politică de dezvoltare durabilă şi pentru viitorul copiilor noştri. Spaţiile verzi înseamnă, în primul rând, sănătate, reducerea prafului, o viaţă mai bună", a mai precizat preşedintele PER Bihor.
$$$$$$$$$$$$$$$$$$ Te-ai gandit cum ai putea sa faci rost de bani fara sa investesti nici un leu? Solutia e foarte simpla. Din publicitate. Sunt multe site-uri care platesc sa primeasca vizitatori si acum e timpul sa primesti si tu o parte din banii astia. Respecta pasii de mai jos si o sa ai niste venituri consistente: 1. Mai intai copiaza errata erata: http://bux.to/?r=alex_romania 2. Urmatorul pas e sa te inscri, completand toate casutele care apar acolo. La referrer scrii teodorabota (daca nu e deja scris). 3. Apesi pe Surf Ads si dai click pe link-urile care iti apar acolo. Pe fiecare site pe care intri trebuie sa astepti 30 de secunde. Pentru fiecare site pe care intri vei primi 0.01$.De asemenea pe link-urile care ti le da acolo poti sa intri doar odata pe zi.4. exemplu: » Tu dai click 10 ads /zi = $0.10 » 170 referrals dau click 10 ads/zi = $17.00 » Cistigul tau pe zi = $17.10 » Cistigul tau pe saptamina = $119.70 » Cistigul tau pe luna = $510.00 5.Asta e pasul cel mai important si anume luarea banilor. In momentul in care ai ajuns la 10$ poti sa scoti banii. Tot ce trebuie sa faci e sa apesi pe 'Payments' si alegi suma care vrei sa o scoti. Banii ii vei primi in 30 de zile lucratoare fie pe card Visa fie prin depozit bancar, in functie de cum vrei tu. Daca nu ai incredere ca o sa primesti banii la timp poti sa intri pe forumul site-ului si sa vezi ca acolo toti zic ca nu e nici o problema cu retragerea banilor. 6.Important este sa fi constant,sa intri in fiecare zi pe site si sa deschizi site-urile din 'surf ads'.... Cam astia ar fi pasii. Daca ii respecti poti sa ai un venit destul de frumusel din asta. Site-urile pe care o sa intri platesc bani foarte multi ca sa primeasca vizitatori si merita sa profiti de asta. E drept, nu e mult, dar avand in vedere ca tot ce fac e sa intru pe link-urile date de ei timp de 30 de secunde eu zic ca merita,e un venit frumusel si constant. Multa Bafta