Biserica prăznuieşte duminică, 15 august, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută ca Sfânta Maria Mare, sărbătoare pregătită printr-un post de două săptămâni, al treilea din acest an, după postul Paştilor şi cel al Sfinţilor Petru şi Pavel. Maica Domnului este cea mai înaltă "sfinţenie omenească cunoscută şi cinstită de Sfânta Biserică", iar Adormirea Maicii Domnului este cea mai de seamă dintre sărbătorile ei.

Potrivit tradiţiei, în momentul în care Dumnezeu a hotărât să o cheme la El pe Maica Domnului, a înştiinţat-o despre acest lucru prin intermediul unui înger, cu trei zile înainte, pentru a se pregăti în vederea mutării la cer. Atunci, ea a împărţit celor săraci veşmintele şi bunurile sale şi, după ce s-a recules în acelaşi loc de pe Muntele Măslinilor, unde se rugase şi Iisus Hristos în Joia sfântă, s-a întors acasă pentru a-şi da sufletul. Sosirea apostolilor lui Iisus la casa Maicii Domnului se va fi produs, potrivit tradiţiei, după ce Fecioara Maria s-a stins din viaţă. Printre ucenicii lui Iisus care au vegheat-o timp de trei zile pe Fecioara Maria nu se afla însă şi apostolul Toma. Acesta, sosit mai târziu, întristat că nu reuşise să vadă şi el chipul adormit al Maicii Domnului, le-a cerut celorlalţi deschiderea mormântului. Numai că, odată mormântul deschis, cei prezenţi au constatat absenţa trupului Fecioarei Maria şi i-au găsit doar giulgiul. Astfel, după credinţa Bisericii creştine, trupul Maicii Domnului n-a putrezit, fiind mutat de îngeri la ceruri. În Panteonul românesc, sărbătorirea Fecioarei Maria, denumită Sântămăria Mare - la Adormire (15 august) şi Sântămăria Mică - la Naştere (8 septembrie), este foarte importantă, cele două sărbători fiind legate de înnoirea timpului la Anul Nou Biblic, celebrat în preajma echinocţiului de toamnă. În popor se spune că de Sântămăria Mare se adună ultimele plante de leac şi se poate afla cum va fi toamna pe cale să vină. De exemplu, dacă înfloresc trandafirii pe la Sfânta Maria, toamna va fi lungă. Sătenii obişnuiau să împartă struguri şi prune pentru sufletul morţilor în această zi. În practicile magice, Maica Domnului este invocată de fete să se mărite, de femei - să nască uşor, de mame - să aibă copii sănătoşi, de descântătoare - să vindece bolile.

 

Zeci de biserici şi mănăstiri îşi vor sărbători hramul

De praznicul Adormirii Maicii Domnului, duminică, 15 august, PS Sa Sofronie, Episcopul ortodox al Oradiei, va săvârşi, începând cu ora 9.00, Utrenia, iar de la ora 10.00, Sfânta Liturghie, în Catedrala cu lună, din Oradea, cu prilejul hramului sfântului lăcaş. Dar în cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei există, în total, 46 de biserici parohiale şi mănăstireşti care au ca hram Adormirea Maicii Domnului, dintre care cele mai importante sunt: vechea Catedrală cu lună din Oradea, biserica veche de la Mănăstirea Izbuc şi biserica mare de la Mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea.

 

Mănăstirea Franciscană

Programul organizat de Mănăstirea franciscană greco-catolică "Maica Domnului", din cartierul Rogerius, cu ocazia hramului bisericii, va începe mâine, 14 august, de la ora 17.00, cu Paraclisul Maicii Domnului, la ora 18.00, cu Sfânta Liturghie, la ora 19.00, procesiune până la Basilica romano-catolică "Sfânta Maria", cu statuia Maicii Domnului de la Fatima, la ora 20.30, Calea Crucii, iar de la ora 22.00, Sfânta Liturghie - procesiune în jurul Bisericii cu statuia Maicii Domnului şi lumânări aprinse. Programul va continua duminică, 15 august, de la ora 24.00, cu Litia euharistică - Adoraţie, la ora 1.00 noaptea, Sfântul Rozariu - recital oferit de diferite grupuri din parohie, la ora 6.00, Sfânta Liturghie, la ora 7.00, Paraclisul Maicii Domnului, la ora 8.00, Sfânta Liturghie, iar la ora 10.00, Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de PS Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, şi procesiune în jurul bisericii. Coordonatorul programului este preotul Mihai Vătămănelu, parohul Mănăstirii franciscane greco-catolice "Maica Domnului" Oradea.

 

Dieceza Romano-Catolică de Oradea

La Catedrala romano-catolică de Oradea, duminică, 15 august, de hramul sfântului lăcaş, "Adormirii Maicii Domnului", va fi săvârşită, începând cu ora 11.00, Sfânta Liturghie, care va fi celebrată de Excelenţa Sa Böcskei László, episcop al diecezei romano-catolice de Oradea, iar predica va fi ţinută de părintele Constantin Petrişor, de la Zalău.

 

La mulţi ani!

Potrivit datelor furnizate de Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Bihor, în judeţul nostru 55.603 persoane îşi vor sărbători duminică, 15 august, onomastica. Dintre acestea, 34.553 se numesc Maria, 7.359 - Mariana, 3.149 - Marioara, 2.659 - Anamaria, 392 - Mărioara, 28 - Măriuţa, 9 - Măriuca, 126 - Marilena, 2 - Marusia, 76 - Maricica, 510 - Mara, 949 - Mioara, 10 - Mia, 514 - Marina, 957 - Marinela, 131 - Marieta, 19 - Marişca, 15 - Mimi, 30 - Marika, 7 - Mariska şi 145 - Miriam. De asemenea, 2.140 de bărbaţi poartă numele Marian, 1.288 - Marin şi 535 - Marinel.

Tuturor le urăm un sincer "La mulţi ani!"