Prof. Maria Liber, sau libertatea de a sluji, din toată fiinţa, învăţământul bihorean
Doamna profesoară Maria Liber este un nume binecunoscut în urbea noastră: un nume de Dascăl pentru care profesia a fost nu doar o datorie de onoare şi o vocaţie, ci şi - aşa cum se va vedea mai jos din convorbirea pe care am avut-o cu domnia sa - un adevărat cult, o bucurie perpetuă, dar şi o responsabilitate în aceeaşi măsură. Din anul şcolar 1963-`64, până la pensionare - în 1999 -, a avut un singur loc de muncă: Liceul nr. 4 (acum, Colegiul Naţional "Mihai Eminescu"). Un loc de muncă pe care l-a înnobilat cu devoţiune, abnegaţie şi profesionalism, vreme de patru decenii, la catedra de Limba şi literatura română.
Cărările vieţii şi lumina cărţilor!
Nu este bihoreancă de origine, dar a prins rădăcini aici, s-a ataşat de oamenii şi locurile acestea menumorute, căci de loc este din burgul ce adăposteşte Sarmizegetusa, cetatea dacilor liberi. Acolo, la Deva, a fost crescută, până la vârsta de 14 ani, de o familie de avocaţi - Deneşiu se numea -, refugiaţi din Basarabia, şi care stătuseră în gazdă la familia Popa, acesta fiind numele de fată al Mariei Liber. "Familia aceasta avea pasiunea cititului, de care m-am molipsit şi eu; aveau multe cărţi, astfel că, de mică - din copilărie şi adolescenţă - cărările vieţii mi-au fost desluşite de lumina cărţilor. După ce am terminat Liceul, dorinţa mea fierbinte era să devin profesoară de Limba română. Părinţii mei voiau să fac medicina sau dreptul, dar eu m-am înscris la Facultatea de filologie la Universitatea din Cluj-Napoca, punându-i în faţa faptului împlinit. Iubeam prea mult cartea, astfel că m-am identificat cu ea - şi cu Limba română - până-n străfundul fiinţei mele, slujindu-le cu drag şi nestinsă pasiune, în cursul carierei mele de dascăl, şi le mai slujesc şi acum". Adaug aici că doamna Liber predă şi acum, de patru ani - cu jumătate de normă - la acelaşi Colegiu "Eminescu". "Pensia mea este mică - zice, dar dragostea pentru şcoală nu are limite".
"Un curaj extraordinar"
Întrebând-o dacă a avut un model care să o călăuzească în nobila profesiune de dascăl, răspunsul doamnei Liber este afirmativ: "Un model a fost pentru mine diriginta din liceu, Aurora Clipi, care preda fizică şi chimie: lecţiile ei erau interactive, radia parcă un flux de energie pozitivă între catedră şi bancă. Era severă la clasă, dar după ore, era alt om, era apropiată şi caldă, trăiam bucuria comunicării afective. Profesoara mea de română din liceu era de modă veche - cum se spune, dar avea un curaj extraordinar la catedră. De ce spun asta? pentru că, de pildă, spunea - conform programei şcolare: A. Toma a scris asta şi asta, cum era proletcultismul atunci, dar ne vorbea apoi de clasicii literaturii române, care erau interzişi".
Dincolo de "triunghiul morţii"
Cu acelaşi respect şi nedisimulată afecţiune vorbeşte Maria Liber şi despre magiştrii de la Filologia universităţii clujene: Iosif Pervain - profesorul de literatură -, care era o adevărată enciclopedie, profesorii Mircea Zaciu, D.D. Draşoveanu şi Zdrenghea.
În perioada aceea, în anii `60, marele Lucian Blaga fusese scos de la catedră, având un umil post, într-o cămăruţă, la Biblioteca universitară. "Aşa erau vremurile, nedreptăţile şi obstrucţiile se ţineau lanţ, dar pentru mine, cea mai apropiată icoană de cuget şi simţire, de cultură şi poezie la care mă închin, este autorul ?Nebănuitelor trepte? şi-a ?Trilogiei cunoaşterii?. Studenta Maria Popa - Liber a devenit din anul IV, când s-a căsătorit - mergea la Operă, unde l-a şi cunoscut pe viitorul soţ, cu nume atât de "nonconformist". A avut privilegiul să-l cunoască şi pe ilustrul medic chirurg Iuliu Haţieganu, fiind internată, câteva zile, cu nefrită, la clinica acestuia. "Viaţa de student nu a fost uşoară, dar am reuşit să mă descurc din bursa pe care o primeam, căci de acasă primeam câte o firimitură, încât colegii mă tachinau: ?Ţi-au sosit banii de cotizaţie, Maria!?. Dar, cum am mai spus, greutăţile erau oarecum atenuate prin evenimentele cultural-artistice la care participam". Dna profesoară îmi spune că i-a avut colegi, între alţii, pe Romulus Guga şi Petre Got - viitorii scriitori de renume -, ca şi pe Aristide Buhoiu - ziarist şi scriitor stabilit în S.U.A., înainte de `89. Îşi mai aminteşte apoi despre anul II de facultate, când se vorbea de... "triunghiul morţii", pentru că profesoara Frida Edentstein, de latină, nu concepea faptul că în liceu nu se studiase limba strămoşilor noştri romani, ci, după cum erau cutumele de atunci, aceasta - latina - fusese înlocuită cu limba rusă. Aşa că, cine trecea în anul trei se simţea în al nouălea cer".
"Mititelul" de la CC al PCR - Liceul 4, "via" Palota
După terminarea facultăţii, tânăra profesoară Maria Liber s-a confruntat cu dificultăţi şi obtuzităţi umane încă de la repartiţie. "După ce, iniţial, obţinusem numirea în satul Roşiori, am primit prin poştă o recipisă cu... (re)numirea pe post în localitatea Recea, din judeţul Mureş, unde erau şi foştii mei colegi. Dar, pentru mine era pur şi simplu vital să fiu cât mai aproape de casă, fiind şi căsătorită. Aşa se face că am pornit ?glonţ? spre Bucureşti la Comitetul Central. Am stat trei zile acolo, pe treptele clădirii, şi-abia în a treia zi am reuşit să intru la ?organ?, şi atunci, cu sprijinul... portarului, căruia i se făcuse milă de mine! M-a primit un ins mititel, dar, când a aflat scopul venirii mele, a început să mă jignească, împingându-mă de spate, să ies afară. Am strigat atunci aşa de tare, că a ieşit - dintr-o încăpere alăturată -, un superior de-al ?mititelului?. Acesta, după ce m-a ascultat, mi-a dat o aprobare, conform căreia aveam post asigurat în satul Palota (Sântandrei), aproape de Oradea. Mi-aduc aminte că predam acolo - în afară de Limba română -, şi istorie, botanică, muzică şi chiar educaţie fizică. Nu mă puteam împăca, desigur, cu situaţia asta; aşa încât, la sfârşitul anului şcolar, am dat concurs la Liceul CFR din Oradea, dar, deşi reuşisem, nu mi-au dat post acolo, ci la Liceul nr. 4 (actualul Colegiu "M. Eminescu") - asta se întâmpla în anul şcolar `63-`64 - şi acolo am prins rădăcini, acolo m-am aflat până la pensionare, şi mă aflu şi acum, la draga mea catedră de Limba şi literatra română"...
Eva Socol, Miron Blaga, Lioara Bradu...
Dna profesoară Maria Liber povesteşte în continuare, în felul ei firesc, cuceritor; are o privire tânără, expresivă, cu care mă iscodeşte din când în când. Continuă, apoi, surâzând unor aduceri-aminte, din urmă cu aproape patru decenii: "În al doilea an la Liceul 4, am avut, deja, primul elev la Olimpiadă - de fapt, era o elevă, se numea Eva Socol - care acum se află - ca profesoară -, în California; mi-a spus acum opt ani, când a fost în România, că are un curs de Limba română, la o universitate, acolo, pe pământ american. Mai târziu, am avut alţi elevi de excepţie, între care şi actualul scriitor Miron Blaga, participant şi el la Olimpiada de Română, faza republicană, de unde s-a întors laureat; ca şi Lioara Bradu, care a luat locul I pe ţară patru ani la rând, la faza republicană, iar eleva Lucia Iacobescu a primit menţiune". O rog pe dna profesoară să-mi vorbească despre metoda ei de predare, despre ce anume o particulariza ca dascăl de Limba şi literatura română, în vederea însuşirii cât mai temeinice de către elevi a materiei.
Metodă: rigurozitate şi argumentaţie
"Vă pot spune că am predat Româna într-un context mai larg, explorând, să zic aşa, cât mai multe zone ale artei, adică acelea care au o intrinsecă legătură cu creativitatea. Pretindeam ca elevul să argumenteze fiecare idee prin citate, aşa încât opera şi autorul să se releve cât mai complet, cât mai convingător şi mai sugestiv. Un fost elev de-al meu - care lucrează acum la o mare firmă din Suedia - ?Ericsson?, îmi spunea că felul în care a învăţat în liceu îi este acum de folos la rapoartele de activitate pe care le face la locul său de muncă: acestea cuprind rigurozitate, argumentaţie cu cât mai mulţi ?vectori?, mergând, când este posibil, până la exhaustivitate. Sunt nespus de bucuroasă acum, când, foşti elevi de-ai mei mă opresc pe stradă şi le văd în ochi recunoştinţa, când îşi amintesc cu drag şi emoţie de anii de liceu"...
"Marketing" didactic. Un "nu!" hotărît stereotipiei. Rezultate.
Profesoara Maria Liber a fost - vreme de un deceniu - şi directoare a Liceului 4. O rog să-mi spună câte ceva şi depre "stilul", formula managerială pe care le-a adoptat. "Aş zice că am fost severă, dar dreaptă, pe cât mi-a fost posibil. Am avut o bună colaborare cu colegii şi subalternii mei, dar îmi impuneam să am un colectiv cât mai ?sudat? şi, mai ales, cât mai profesionist, şi deci, mai performant. Făceam, în acest scop, un fel de marketing didactic, adică, aduceam cadre foarte bine pregătite, pentru ca procesul instructiv-educativ să nu aibă de suferit. Era vorba, adică, de o selectare riguroasă a profesorilor, pentru că am fost şi sunt un duşman al stereotipiei, al şabloanelor şi clişeelor. Aşa se explică, desigur, faptul că am ajuns - Liceul 4 - să ocupăm locul II pe ţară cu participanţii la olimpiadele şcolare, încât ajunsese să avem 21 de elevi participanţi la toate disciplinele de concurs, cu excepţia matematicii. În acel an, de pildă, la limba maghiară, liceul nostru a luat toate premiile, iar la Limba română, două premii I şi două premii II. În orice caz, am făcut tot ce era omeneşte posibil pentru ca Liceul nr. 4 - care astăzi poartă numele lui Eminescu - să obţină rezultate dintre cele mai bune, care să-l îndreptăţească a fi demn între instituţiile preuniversitare ale judeţului Bihor şi ale ţării chiar. Ceea ce vreau să vă spun, în finalul acestei convorbiri, este că Maria Liber nu s-a temut niciodată de muncă, şi, vreau să cred, fără să exagerez cu ceva, că întotdeauna - ca dascăl şi ca director - mi-am făcut datoria". Iar noi, Doamnă Profesoară, vă oferim un buchet de gânduri bune, sănătate şi numai împliniri şi zile senine!...



Femeia a fost de un sadism desăvârșit. Pentru ea literatura se oprea la Eminescu și nu trecea dincolo de el. Plăcerea ei principală la ore era să ne facă să ghicim pe cine va cadorisi ea astăzi cu un patru. Ca printr-o minune, picau la ea doar cei din familii înstărite. Doar ei erau mereu în prag de corijență, de veneau părinții la sala profesorală cu cadouri și flori și - după ce făceu în particular niște ore cu doamna Liber - dintr-o dată începeau să aibă note bune. Țin minte cum intra în clasă și trântea catalogul de masă cu zgomot. Ne anunța că e sictirită în ziua aia și că vrea să pice niște oameni. Îi plăcea să domine prin frică iar metoda ei de predat era memorarea comentariilor. Zâmbesc amar când citesc portretizarea de mai sus. Nu e omul pe care l-am cunoscut eu în imaginea pe care i-ați făcut-o aici. Și da - ”despre morți numai de bine”; dar măcar despre elevii terorizați de ea putem vorbi?