Educaţie
Doctoranzii, nevoiţi să semneze pentru lucrările lor
- 09 Iulie 2009
- Citeste
Se apropie perioada admiterilor la Universitatea din Oradea
Universitatea Oradea intră, începând de săptămâna viitoare, în perioada admiterii pentru anul universitar 2009 - 2010. Cei care îşi doresc să studieze la una dintre cele 18 facultăţi din cadrul Universităţii se pot înscrie începând de luni, 13 iulie a.c. În acest an, Universitatea Oradea pune la dispoziţia candidaţilor 5.657 de locuri cu taxă, cu aproape 400 mai puţine decât anul trecut. Cât priveşte numărul locurilor bugetate, acesta a rămas neschimbat comparativ cu anul trecut, adică tot 1.638 de astfel de locuri.
- 09 Iulie 2009
- Citeste
Universitatea Oradea: Criza stinge neoanele şi închide robinetul de apă geotermală
În contextul actual al adâncirii crizei economice, conducerea Universităţii din Oradea a stabilit, la ultima sedinţă de Senat, planul de acţiune pentru perioadă următoare, ce are în vedere limitarea cât mai mult a efectelor produse de acest fenomen economic. În acest sens, se are în vedere reducerea cheltuielilor materiale, a celor legate de administraţie şi transporturi, dar şi creşterea veniturilor din surse proprii de finanţare sau stoparea temporară a lucrărilor de investiţii şi reparaţii capitale. Scopul principal al conducerii Universităţii este acela de a asigura salariile personalului angajat al instituţiei la termen.
- 09 Iulie 2009
- Citeste
Bacalaureatul, între lauri şi contestaţii
Conform datelor furnizate de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, rata promovabilităţii în judeţul Bihor la examenul de Bacalaureat este de 87,35%, cu aproape două procente mai mult decât anul trecut, când 85,7% au reuşit să treacă cu bine peste examenul din acel an şi cu mai bine de 7% faţă de acum doi ani, când doar 79,7% au promovat examenul de maturitate. Datele sunt provizorii, întrucât procentele de anul acesta mai pot suferi unele modificări în urma soluţionării celor peste 800 de contestaţii.
- 07 Iulie 2009
- Citeste
Universitatea Oradea: A cincea ediţie a Şcolii de Vară
Ieri, la Universitatea din Oradea, a debutat al doilea modul pentru avansaţi din cadrul celei de a V-a ediţii a Şcolii de Vară, intitulată "Învăţare prin cooperare - Înstruire şi învăţare diferenţiată", organizată de Asociaţia pentru Promovarea Cooperării în Educaţie (APCE), în parteneriat cu Catedra de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Casa Corpului Didactic.
- 07 Iulie 2009
- Citeste
În Bihor, promovabilitate de 87,35% la examenul de Bacalaureat
Examenul de Bacalaureat din acest an a fost promovat de 87,35% dintre elevii bihoreni. Potrivit informaţiilor furnizate de inspectorul general Dorel Luca, media 10 a fost obţinută de un singur absolvent, Diana Lavinia Ganea, elevă a Colegiului Naţional "Samuil Vulcan" din Beiuş. Pe de altă parte, în Bihor, cele mai multe medii s-au situat între 8 şi 8,99, în procent de 37,44% dintre cei care au promovat examenul de Bacalaureat.
- 06 Iulie 2009
- Citeste
Învăţare prin cooperare
- 04 Iulie 2009
- Citeste
Elevi maghiari, în vizită la Beiuş
- 04 Iulie 2009
- Citeste
Locurile libere aşteaptă etapa a doua
- 04 Iulie 2009
- Citeste


