Lucian Blaga este primul mare poet pe care ni l-a dat Ardealul după Unirea din 1918. S-a născut în 1895, la 9 mai, în comuna Lancrăm-Alba, fiind al nouălea copil şi "cel din urmă" al preotului Izidor Blaga şi al Anei Moga. Copilăria i-a stat, după cum mărturiseşte el însuşi, "sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului", viitorul poet care se va autodefini mai târziu "mut ca o lebădă", neputând să vorbească până la vârsta de patru ani. După studii (Sebeş, Braşov, Sibiu), urmează Universitatea din Viena şi îşi ia doctoratul în filosofie în 1920, apoi, timp de 12 ani, îmbrăţişează cariera diplomatică. În 1936, devine membru activ al Academiei Române şi este numit profesor de filosofia culturii la Universitatea clujeană. A avut mult de suferit de pe urma comuniştilor, fiind îndepărtat de la catedra universitară, marginalizat la Filiala din Cluj a Academiei şi la biblioteca universitară. Unul dintre cei mai importanţi poeţi ai secolului nostru acoperă în opera sa domeniile poeziei, filosofiei, dramaturgiei, eseisticii şi memoralisticii. Apariţia, în 1919, a volumului de debut "Poemele luminii" a fost salutată de Nicolae Iorga cu cuvintele: "În rândurile rărite îngrijorător, ale cântăreţilor simţirii noastre de astăzi, fii binevenit, tinere ardelean!" Au urmat volumele de versuri "Paşii profetului"(1921), "În marea trecere"(1924), "Lauda somnului"(1929), "La cumpăna apelor"(1933), "La curţile dorului"(1938), "Nebănuitele trepte"(1943) şi "Poezii"(1962). Dramaturgia lui Blaga este compusă din operele: "Zamolxe, mister păgân"(1921), "Meşterul Manole"(1927), "Avram Iancu"(1934), "Arca lui Noe"(1944) şi postum "Anton Pann"(1964). Creaţia filosofică este grupată în patru trilogii:"Trilogia cunoaşterii", "Trilogia culturii" şi "Trilogia valorilor", ultima, "Trilogia cosmologică" rămânând în stadiul de proiect. Aforismele blagiene sunt grupate în volumele: "Pietre pentru templul meu", "Discobolul" şi "Elanul insulei". Nu se poate vorbi de cunoaştere fără a-l citi mai întâi pe Blaga. Izvorât din lumină, în vremuri în care Pământul era încă în mrejele devenirii, poetul devine un martor universal al fenomenelor ce au avut loc până la el. Le-a observat, le-a reţinut şi apoi le-a prezentat într-o formă poetică prelucrată.