Cu ocazia Zilei Internaționale a Pământului, sărbătorită în 22 aprilie, preșcolarii grupei Mijlocii A și ai grupei Mici C din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 45 Oradea au participat la activități educative privind protejarea apei și a naturii.

 

Sub îndrumarea educatoarelor Niulaș Mariana/Indrie Tünde și Stanciu Adina/Buda Ramona, de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 45 Oradea, în parteneriat cu Compania de Apă Oradea, reprezentată de ing. Vasarhelyi Georgeta, preşcolarii de la grupa mijlocie A şi grupa mică C din cadrul GPP nr. 45 (dir. prof. Lucia Caciora) au participat, săptămâna trecută, la mai multe activităţi educative. Prin aceste activități s-a dorit ca toţi copiii implicați să învețe să protejeze râurile, lacurile și toate apele din jurul lor, să economisească apa în timp ce își periază dințișorii, să ude florile și grădinile cu apă de ploaie, să participe la campanii de ecologizare a malurilor râurilor, protejând astfel natura. Ing. Vasarhelyi Georgeta le-a prezentat copiilor filmulețul „Povestea unei picături de apă” și a explicat pe înțelesul copiilor importanța protejării mediului și economisirii apei. Motto-ul acestei activități a fost: „Salvează APA - Salvează Planeta! - Toți trebuie să veghem pentru ca apa să rămână curată și limpede. Viața noastră depinde de tine!”.

În final, copiii au primit medalii și au fost îndemnați să nu uite că, protejând apa și natura, își protejează viaţa.