Sala festivă a Facultăţii de Ştiinţe Economice a găzduit, sâmbătă, deschiderea proiectului Grow 1.2, evenimentul fiind organizat de organizaţia Aisec. 90 de elevi din clasa a XII-a au luat parte la eveniment, aceştia urmând ca timp de două săptămâni să participe la ateliere interactive de lucru şi traininguri în limba engleză, ghidaţi fiind de studenţi străini. 

Grow este un program educaţional, reprezintă o iniţiativă naţională, ce se desfăşoară pe parcursul a patru ani. Singurul care în acest fel aduce studenţi internaţionali alături de elevi de liceu. De asemenea, Grow este un program de anvergură naţională, ce se desfăşoară simultan în alte 11 oraşe ale ţării. Proiectul este organizat de Aisec,  împreună cu Şcoala de valori şi cu sprijinul Fundaţiei "Dinu Patriciu". Ediţia din această toamnă este dedicată elevilor de clasa a XII-a. "La sfârşitul perioadei de înscriere, 90 de elevi s-au arătat dornici să participe la aceste sesiuni interactive. Ideea de a putea fi ajutaţi cu stabilirea de obiective pentru cariera lor i-a atras pe mulţi dintre participanţi, iar atenţia lor a fost captată de prezenţa studentului internaţional care îi va ajuta pe elevi pe tot parcursul proiectului în diferite sesiuni", a precizat Răzvan Isai, vicepreşedintele Aisec Oradea. Evenimentul de sâmbătă a cuprins mai multe prezentări oferite de partenerii de proiect şi o scurtă prezentare a studentului  internaţional, venit în România prin intermediul programului de schimb de experienţă, Exchange. Aisec este cea mai mare organizaţie de tineri la nivel internaţional, reunind 40.000 de membri din peste 100 de ţări şi teritorii. Organizaţia reprezintă o platformă dedicată descoperirii şi explorării potenţialului de lideri al tinerilor în vederea transformării acestora în agenţi de schimbare ai lumii de mâine.