Școala Gimnazială din Tășnad a găzduit sâmbătă, 31 mai, în parteneriat cu mai multe școli și Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, activitatea „Motivarea elevilor prin proiecte”. 

 

Aceasta a reunit aproximativ 45 de profesori din județele Bihor și Satu Mare, având ca scop promovarea educației non-formale și informale în școli, cu accent pe reducerea absenteismului și prevenirea abandonului școlar.

Deschiderea conferinței a fost făcută de prof. Anișoara Boitor, inspector școlar general în cadrul ISJ Satu Mare, care a subliniat importanța educației non-formale în dezvoltarea elevilor, respectiv rolul proiectelor educaționale în motivarea acestora. În completare, prof. Florin Maier, directorul Școlii Gimnaziale din Tășnad, a prezentat câteva dintre cele mai importante proiecte cu finanțare europeană derulate în unitatea de învățământ pe care o conduce, insistând asupra dotărilor materiale obținute prin accesarea fondurilor nerambursabile.

Au urmat intervențiile mai multor inspectori școlari, directori și cadre didactice, care au împărtășit exemple de bune practici privind implementarea proiectelor educaționale cu finanțare națională și internațională. Concluziile discuțiilor au reliefat valoarea strategiei de învățare prin proiecte (Project-Based Learning – PBL), evidențiindu-se beneficiile acesteia: dezvoltarea de competențe relevante pentru secolul XXI, creșterea motivației elevilor, apropierea de realitatea practică și sprijinirea învățării active, colaborative și incluzive.

Participanții au remarcat și impactul pozitiv al învățării prin proiecte asupra copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) integrați în învățământul de masă, prin reducerea stresului evaluărilor tradiționale, creșterea stimei de sine și promovarea unei educații personalizate.

În cadrul conferinței, prof. univ. dr. Valentin Blândul, președintele Asociației „TopFormalis”, împreună cu prof. Florica Crețiu și Gabriela Susa, a prezentat cele mai relevante proiecte educaționale derulate de organizație – „Clubul Prietenilor TopFormalis” și „Școala altfel – Campionii!”. Aceștia au evidențiat rolul formării continue a cadrelor didactice și beneficiile replicării experiențelor acumulate la clasă.

La final, toți participanții și-au exprimat aprecierea față de schimbul de idei și bune practici, precum și dorința de a aplica în activitatea curentă metodele discutate, în beneficiul elevilor.

Evenimentul a fost organizat de Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis” din Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, Școlile Gimnaziale din Săuca și Tășnad și Liceul Tehnologic din Tășnad. Activitatea a fost moderată de profesoarele Șipoș Zsofia (Școala Gimnazială Tășnad) și Mirela Balaj (directoarea Școlii Gimnaziale din Săuca).