Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea, în parteneriat cu Asociaţia pentru promovarea Cooperării în Educaţie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Casa Corpului Didactic desfăşoară simpozionul "Învăţarea prin cooperare - de la teorie la practică". Asociaţia pentru promovarea Cooperării în Educaţie, împreună cu Catedra de Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii din Oradea, vine în sprijinul cadrelor didactice interesate să îşi dezvolte deprinderile de comunicare şi învăţarea de muncă în grupuri cooperante. În acest scop, în perioada 16-21 iulie a fost organizat un simpozion internaţional cu mese rotunde şi ateliere de lucru. Simpozionul "Învăţarea prin cooperare - de la teorie la practică" îşi propune să realizeze educarea dascălilor pentru colaborarea cu elevii şi de a le insufla acestora obişnuirea elevilor să lucreze în echipe. Printre invtaţii care susţin cursuri cu profesorii români se numără şi Carlton Fitzgerald, profesor la Universitatea din Minnesota. Acesta susţine deja cursuri cu dascălii participanţi şi le prezintă acestora modalităţi de pregătire a tinerilor pentru studiu şi carieră. "Pe parcursul cursurilor, voi expune importanţa studiului în grupuri pentru elevi şi studenţi, pentru dezvoltarea capacităţilor de comunicare şi cele ale muncii în echipă. Studiul pe care îl realizăm se axează pe trei direcţii: învăţatul individual, competiţie şi cooperare, fiecare dintre acestea fiind important pentru dezvoltarea intelectuală a elevului", ne-a declarat Carlton Fitzgerald. Pe parcursul pregătirii, profesorii lucrează în grupuri, cursurile susţinute de profesorul american axându-se pe principiile pe care doreşte să le transmită dascălilor autohtoni. Principalul aspect care reiese din tematica abordată la seminarii este că profesorii trebuie să înveţe să colaboreze şi să implice mai mult elevul la orele de predare, pentru ca acesta să rămână cu cât mai multă informaţie.