O sărbătoare a limbilor și a culturii la Liceul Ortodox - Diversitate în cuvinte
Anul școlar 2026-2027 este un an al recunoștinței și al bucuriei la școala orădeană, deoarece se împlinesc 20 de ani de la fondarea liceului.
Astfel că, pentru sărbătorirea evenimentului, se dorește organizarea a tot atâtea evenimente, care să marcheze fiecare an scurs în slujba educației de calitate și a echilibrului dintre minte și suflet, care reprezintă întotdeauna premisa reușitei în viață. Cu ocazia Zilei Europene a Limbilor, elevii și profesorii de limbi moderne ai liceului au construit împreună un șir de evenimente deosebite în care diversitatea lingvistică a fost descoperită nu doar ca instrument de comunicare, ci și ca poartă către alte tradiții și perspective asupra lumii.
Bucuria acestor clipe s-a exprimat prin cântece, vers, teatru, prezentări ale importanței și semnificației zilei, monologuri, dezbateri, ,,pașaport lingvistic” (activitate încheiată printr-o tombolă cu premii, realizată cu sprijinul Europe Direct), vânători de comori, expoziții gastronomice și mult, mult entuziasm. Au avut loc două spectacole complexe, copiii fiind extrem de implicați, exprimându-se cursiv în limbile străine studiate în școală: engleză, franceză (gimnaziu și liceu) și germană (la nivel liceal).
Continuitatea și unitatea în construirea actului educațional s-a demonstrat din nou și anul acesta, elevii de liceu ghidându-i pe colegii lor mai mici și sprijinindu-i în activitățile desfășurate. Grupul de chitariști din cadrul liceului a oferit sprijinul armonic necesar spre constituirea unui moment artistic cu totul și cu totul special. Elevii au pregătit aceste programe artistice demonstrând că talentul, emoția și creativitatea pot fi exprimate dincolo de barierele unei singure limbi, clase sau clădiri.
Cu recunoștința în suflet și în minte, am putea rosti cel puțin 20 de cuvinte de mulțumire, în tot atâtea limbi, pentru fiecare an scurs... cu credință, echilibru și convingerea că vom continua să sărbătorim la fel de frumos împreună, indiferent de limba în care o vom face.
Prof. Ioana-Paula Hice



Comentarii
Nu există nici un comentariu.