Proiect inedit la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. 30 de elevi au avut posibilitatea să redescopere plantele din jurul lor, să le studieze, să le cunoască proprietățile benefice pentru sănătate și să împărtășească toate aceste lucruri cu părinții, colegii și profesorii lor.

 

Intitulat „Elixir pentru sănătate”, proiectul a fost gândit în așa fel încât să îi atragă pe elevi și să le dezvolte anumite competențe cum ar fi formarea abilităților de investigație științifică, stimularea interesului pentru studiul Științelor, asimilarea într-un mod mult mai creativ de noi cunoștințe teoretice, formarea deprinderilor de a lucra cu diverse instrumente și aparatură de laborator, dezvoltarea spiritului analitic, bazat pe precizie și exactitate, promovarea aplicațiilor practice ale biologiei și chimiei în valorificarea  uleiurilor eterice, promovarea unor principii sănătoase, dezvoltarea unor abilități de viață precum responsabilizarea, munca în echipă, coordonarea și dezvoltarea interesului pentru profesii în domeniul cercetării.

Miercuri, de la ora 12.00, în laboratorul de Biologie a avut loc workshopul „Rolul plantelor medicinale și aromatice în protejarea sănătății”, un eveniment în care au fost prezentate produsele realizate de fiecare elev în cadrul proiectului. Vorbim aici despre secțiuni anatomice, plante conservate în ierbar, emulsii sau tincturi și preparate culinare.

„În cadrul proiectului, în cele cinci luni, sunt 10 activități. Primele activități au fost introductive, cele din lunile martie, aprilie și mai au fost activități practice, urmând ca în iunie actrivitățile să fie mai relaxante, o vizită la ferma de lavandă și un simpozion EMIscience. Elevii au avut de parcurs mai multe etape: selectarea unei plante medicinale sau aromatice, examinarea microscopică a formațiunilor secretoare, conservarea plantelor selectate în ierbare, realizarea de tincturi și emulsii și obținerea de uleiuri eterice și săpunuri”, a povestit coordonatoarea proiectului, profesoara de biologie Ramona Maghiar.

Cei 30 de elevi înscriși în proiect au avut „în grijă” câte o plantă, fie din categoria celor aromatice (cimbrișor, busuioc, coriandru, cimbru, oregano, rozmarin, mărar, lavandă, leurdă) fie din categoria celor medicinale (mentă, mușețel, sunătoare, urzică, coada calului, gălbenele, salvie, păpădie, rostopască, cătină, măceș, mur, castan, tei, mesteacăn, salcie, stejar, frasin, salcâm, nuc, soc). În cadrul workshopului, trei dintre elevi au prezentat plantele studiate demonstrând munca serioasă pe care au făcut-o.

„Proiectul a reușit să-i facă pe copii curioși de efectul acestor plante, pentru că bunicii și străbunicii noștri cu asta se tratau, nu cu medicamente de sinteză și era mult mai benefic pentru organismul lor și poate o parte dintre elevi vor învăța să folosească aceste plante și pentru sănătatea lor proprie”, a spus, la finalul workshopului, Ramona Maghiar.

La workshop au participat alături de reprezentanți ai partenerilor și sponsorilor proiectului și directoarea Livia Muntean și directorul adjunct Ioan Cadar.  

Proiectul „Elixir pentru sănătate” este finanțat prin programul Fondul Științescu Oradea, un program Fundația Comunitară Oradea, inițiat de Federația Fundațiile Comunitare din România și de Romanian-American Foundation, realizat în Bihor cu sprijinul sponsorului principal Accesa. Parteneri ai proiectului sunt Facultatea de Informatică și Științe a Universității din Oradea, departamentele de Chimie și Biologie, Inspectoratul  Școlar Județean Bihor prin Departamentul Educație Permanentă și Activități Extrașcolare, Asociația Eminesciana, Asociația Tineretului Voluntar, Leda Levendula Garden și Muzeul Țării Crișurilor prin Secția  de Științele Naturii.