De astăzi, studenţii îşi pot da examenele restante
Începând de azi, studenţii Universităţii orădene care nu au promovat examenele în sesiunea normală sau au obţinut note de care nu sunt mulţumiţi se pot prezenta la reexaminări, până în data de 19 februarie.
Examinările pentru mărirea notei pot fi susţinute numai în sesiunea aferentă anului universitar curent şi promovată în sesiunea programată. Nu se admit cererile de mărire de note pentru examenele promovate în sesiunea de restanţe din toamnă. De asemenea, fiecare facultate în parte stabileşte condiţiile în care studenţii se pot prezenta la aceste examene, iar nota se modifică numai dacă este mai mare decât cea obţinută anterior. Cursurile semestrului vor fi reluate pe 22 februarie 2010 şi vor continua până în data de 16 mai a.c., urmând ca, ulterior acestei date, să înceapă sesiunea de examene aferentă semestrului care se va încheia în data 5 iunie. În intervalul 6 - 12 iunie, studenţii vor intra în perioada de restanţe. Cei din anii terminali vor avea examenele de finalizare a studiilor în perioada 28 iunie - 10 iulie. În funcţie de perioada fixată de fiecare facultate în parte, studenţii trebuie să-şi desfăşoare practica obligatorie, urmând ca, în perioada 6 - 11 septembrie, restanţierii să aibă posibilitatea să se prezinte din nou la o nouă rundă de examinări.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.