Meditând la reforma manualelor școlare, ne aducem cu tristețe aminte de ceea ce nu demult afirma Umberto Eco și anume încrederea că arta literară „va dăinui”. Primul pas la modul serios spre artă și cultură, spre sensibilitate și umanism îl faci în școală și prin intermediul dascălului de literatură și a manualului. Ipoteza de la care pornim pentru a combate noile conținuturi ale manualelor pentru gimnaziu este că literatura neamului tău este una dintre cele mai însemnate moșteniri spirituale, păstrată din negura timpului până în prezent. Totodată, arta literară românească este și un mister nedescifrabil ab antiquo, care-a exercitat o fascinație asupra poporului acestuia, deoarece prin forța logosului reușește să comunice și să exprime stări, atitudini, sentimente, experiențe trăite și petrecute odată cu scurgerea timpului, așa cum bine arăta „fenomenul irepetabil”, Tudor Arghezi: „Durerea noastră surdă şi amară/O grămădii pe-o singură vioară”. În consecință, literatura autohtonă este întâiul și cel mai eficiente „manual normativ”, care poate să remodeleze spiritul celor care, până și fără să știe, caută această modalitate pentru a se chivernisi sufletește, cultural, moral-psihologic. Cum, Doamne, să uităm sau, probabil, să ignorăm acest adevăr evident? Din cele mai vechi timpuri, lectura a fost o sursă de cunoaştere şi, în acelaşi timp, un spaţiu al căutării, al dibuirii, stând întotdeauna în centrul orelor de limbă maternă. Este mijlocul prin care elevii descoperă informații, își formează un limbaj elevat, nuanțat, își dezvoltă capacități de argumentare, adică se formează drept oameni capabili să corespundă unei societăți a comunicării. Timpul şi-a pus amprenta doar în ce priveşte tipurile de texte considerate esenţiale în educaţie. Având în vedere ezitările societăţii actuale, trebuie reechilibrată situarea textelor literare în raport cu biblioteca şi cu librăria, dar mai ales cu manualul, pe baza unei reale promovări a cărţii. Pentru a face faţă solicitărilor din viaţa cotidiană, pentru a progresa în carieră şi a avea sentimentul realizării personale, oamenii trebuie să se informeze, să culeagă şi să prelucreze informaţii. Multe din acestea le dobândesc mai ales prin lectura unor cărţi și manuale, iar menirea dascălului de română este esențială. Profesorul de limba și literatura română reprezintă, în mintea noastră, unul dintre miturile devenirii umane pentru că, în piramida sistemului educațional din toată lumea, limba nativă este vârful, iar stăpânirea abilităților de comunicare este imperios necesară în orice societate a viitorului. Sigur că avem în vedere comunicarea autentică, axată pe o cultură vastă, reală și nu pe un parvenitism intelectual. Încă din gimnaziu, dascălul de română este considerat pionul principal al lumii școlare, garant al bagajului de cunoștințe aprofundate, al abilităților de scriere, exprimare, opinare și discernere în diverse contexte. Lectura asigură elevului ambientul necesar formării unei personalități autonome, critice, raționale, a cunoașterii de sine. Dascălul de literatură română îl introduce în peisajul literar magic și relaxant. Dacă programa, curriculumul și manualele ne permit... Cum oare putem să creștem fără a ști cine suntem? Îl definim azi pe Eminescu „românul absolut”, dar nu-l mai prezentăm copiilor noștri... Ba, mai mult, oare care va deveni cu adevărat rolul profesorului de română? În ce se va converti el, treptat și ireversibil? Oare va mai fi el capabil să transmită discipolilor săi emoția transferată peste vreme de modelul reprezentat de domnul Trandafir?

Manualul școlar este și trebuie să rămână adjuvantul cadrului didactic și al elevului, fapt pentru care ar trebui să reflecte nu doar exigențele programei școlare, ci și interesele unui popor, să urmărească pe termen îndelungat formarea unei societăți capabile să se apere, să muncească și să conserve specificul, identitatea. Din propria experiență, am observat că manualele sunt o resursă binevenită a îndrumătorului, un mijloc de inspirație pentru lecții, deși, adeseori, ne creăm o seamă de materiale pe care le folosim în funcție de particularitățile unei clase. Manualul, prin ceea ce conține, prin textele literare inserate, trebuie să permită noi orizonturi de cunoaștere, pentru că, altfel, cum ar putea dezvolta profesorul calități impresionante, cum ar putea forma caractere desăvârșite, de vreme ce-i lipsesc modelele literare? Profesorul din gimnaziu, continuând calea deschisă de învățător, trebuie să creeze un „stâlp educațional” pentru ziua de mâine și o sărbătoare a libertății de exprimare.

Astăzi trebuie să parcurgă travaliul acceptării unor manuale care sunt produsul unei societăți zbuciumate, cu aspirații înăbușite. Oferta educațională propune fărâme de cultură, însă noi, dascălii de română, nu trebuie să dăm uitării cuvintele poetului postbelic greu încercat, Radu Gyr: „Înfrânt nu eşti atunci când sângeri/ nici ochii când în lacrimi ţi-s./ Adevăratele înfrângeri/ sunt renunţările la vis” și trebuie să ne unim și să continuăm idealul de-a ademeni învățăceii spre carte. Dascălul este cel care trăiește verosimilitatea cuvintelor „ars longa, vita brevis”, fapt pentru care se dovedește neobosit în a descoperi căi spre (auto)cunoaștere.

Literatura română trebuie să-și recâștige spațiul în manualele școlare pentru gimnaziu, pentru că, intelectuali fiind, se cuvine a fi altceva decât robi ai manualelor și programelor școlare, pasivi față de nevoile reale, nu închipuite, ale ucenicilor noștri. Literatura română a fost și rămâne o icoană a neamului nostru din toate timpurile, iar manualele sunt o imagine a României de azi în lume. Românul „frumos”, ca să-l parafrazăm pe Dan Puric, este „clădit” spiritual din gimnaziu, iar din colțișorul sufletului său nu trebuie să lipsească Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu și Ioan Slavici.

Până la urmă, stimați colegi, nu trebuie să ignorăm că evaluatorul cel mai exigent și obiectiv al unui dascăl române Măria Sa, Elevul… și poate Timpul, oglindă a faptelor noastre.
Prof. dr. Codruța-Flavia Tulvan

Nota Redacţiei - Ceea ce trebuia să fie Colocviul revistei „Familia” devine Colocviul ziarului „Crișana”, spre beneficiul unui public receptiv și sensibil la transformările învățământului românesc. Alte opinii sunt binevenite.  (Ion Simuț)