În acest an, părinții își pot înscrie copiii în clasa pregătitoare pe parcursul a două etape, care se desfășoară în perioadele 4-23 martie și 23-30 aprilie. La Beiuș, două instituții de învățământ au propus înființarea de clase pregătitoare: Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” și Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu”.

Detalii despre criteriile de înscriere și de repartizare în clasele pregătitoare ne-a oferit directorul Liceului Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș”, profesorul Lucian Ropa. Interlocutorul nostru a precizat că înscrierile se fac ținând cont de criteriul apartenenței copiilor la circumscripția arondată școlii, iar repartizarea în clase va fi efectuată în ordine alfabetică, așa cum prevede procedură primită de la Inspectoratul Școlar Județean Bihor, avându-se în vedere, desigur, integrarea și evitarea segregării eventualilor elevi cu cerințe educative speciale.

Referindu-se la oferta educațională a Liceului Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” pentru 2020-2021, directorul Lucian Ropa a anunțat că aceasta va cuprinde, la fel ca în actualul an școlar, trei clase pregătitoare, toate în sistem tradițional.

Și la Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu”, numărul de clase pregătitoare și tipul acestora vor fi aceleași ca în planul de școlarizare pentru anul în curs. Directoarea Mihaela Nemeș a declarat că vor fi organizate două clase pregătitoare, una tradițională și alta în sistemul „step by step”. La secția maghiară au fost propuse opt locuri, situația fiind asemănătoare cu cea actuală, când șapte elevi de etnie maghiară învață în limba maternă. Cât privește cealaltă minoritate importantă, alături de maghiari, și anume grupul etnic al romilor, nu a existat nicio cerere din partea membrilor acestuia pentru înființarea de clase cu predare în limba proprie.