Lucrările la căminele studențești ale Universității din Oradea avansează în ritm alert. Dacă în iulie 2022 începea excavarea fundației pentru cele două cămine, ieri se turna deja planșeul de beton pentru etajul I al căminului C1.

Cele două cămine au fost ridicate pe malul stâng al pârâului Peţa, între noua Sala Polivalentă şi căminul C4, pe o suprafață de peste 10.000 de mp. Acestea vor avea 234 de camere, cu un total de 464 de locuri, în fiecare cameră urmând să fie repartizaţi doi studenţi. Căminul C1 este orientat spre str. Făgărașului și Pârâul Peța, iar căminul C2 este cel orientat către Cartierul Europa, respectiv curtea Universității.

Luni a început turnarea planșeului peste etajul I (latura B) al căminului C1, fiind finalizată în câteva ore. Planșeul are o suprafață de 626 mp, fiind necesari cca 120 mc de beton. În zilele următoare se va turna planșeul peste etajul III (latura A) a aceluiași cămin, aici planșeul având 373 mp, și necesitând cca 80 mc de beton. Va urma turnarea planșeului peste parterul Căminului C2 .

Lucrările sunt efectuate de Igna Construct, iar termenul de finalizarea este iunie 2024.

Proiectul de construire a celor două cămine studenţeşti face parte dintr-un masterplan de reabilitare a campusului Universităţii din Oradea. Valoarea lucrărilor de execuție este de puțin peste 34.8 milioane lei.

Lift, zonă de alimentație și încălzire în pardoseală

Ambele cămine, atât C1 cât și C2 au regim de înălțime P+4 etaje, sunt prevăzute fiecare cu un lift cu capacitate de 6 persoane iar încălzirea spațiilor se va face prin pardoseală. Căminul C1 are la parter: 15 camere (zonă de cazare), zona de alimentație publică, o cabină de pază, spații tehnice. La etajele 1-4 se vor realiza 27 de camere de cazare pe etaj, spații tehnice, chicinetă și spălătorie.

Căminul C2 are la parter 19 camere normale și 4 camere pentru persoanele cu dizabilități, o cabină de pază, spații tehnice, chicinetă și spălătorie. La etajele 1-4 se vor realiza 22 de camere de cazare pe etaj, spații tehnice, chicinetă, spălătorie. Toate camerele de cazare de la etaje vor avea acces pe un balcon franțuzesc.

În ceea ce privește stadiul lucrărilor la căminul C2, au fost pregătite cofrajele aferente planșeului peste parter, respectiv s-a realizat montarea armăturii în vederea betonării planșeului, urmând ca în zilele următoare să fie turnat betonul.

De asemenea, în cadrul proiectului s-a propus ca, odată cu construirea căminelor C1 şi C2, să se realizeze și amenajarea căilor de circulație auto şi pietonală, echiparea cu reţele de apă-canal, termoficare și branşare la Staţia termică-geotermală S.T.G.O., reţea de electricitate (translatarea postului trafo).

„Având în vedere capacitatea limitată de cazare a căminului existent, era mai mult decât necesară construirea de noi cămine, pentru a asigura confortul optim de cazare, respectiv de maximum doi studenți într-o cameră de cămin. Capacitatea de cazare în campusul Universității Oradea va crește, fapt ce va asigura condiții optime de ședere studenților”, se afirmă într-un comunicat al Primăriei Oradea.