Primarul Florin Birta și ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, au semnat vineri, 21 octombrie, la Cetatea Oradea, contractul de finanțare în valoare de 12.594.303 lei (peste 2 milioane de euro) pentru etapa a IV-a de reabilitare a cetății. Astfel, Bastionul Crăișor urmează să reabilitat pe fonduri europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

 

„Totul a pornit de la omul Marcel Boloș, în perioada 2007-2008, când a început reabilitarea acestui obiectiv. Până în acest moment am avut trei proiecte de finanțare prin Programul Operațional Regional, în valoare de 101,5 milioane lei și un proiect HU-RO de aproximativ 4,4 milioane lei. Toate acestea au însemnat 105 milioane lei, cca 21 milioane de euro, care au fost investiți din 2008 până în prezent pentru reabilitarea tuturor clădirilor din Cetatea Oradea, dar și pentru reabilitarea a două bastioane și a două curtine”, a precizat primarul Florin Birta.

În Cetatea Oradea au mai rămas de reabilitat 3 bastioane și 2 curtine. Unul din cele trei bastioane, respectiv Bastionul Crăișor, va fi reabilitat prin contractul semnat vineri, pentru celelalte două bastioane și două curtine urmând să fie pregătite documentațiile pentru depunerea lor tot pe fonduri europene, respectiv prin Programul Operațional Regional Nord-Vest.

Proiectul va propune consolidarea structurală a bastionului, conservarea și restaurarea zidurilor bastionului și cazematelor; dezvelirea și punerea în valoare a ruinelor, vestigiilor arhitecturale și arheologice legate de existența bastionului între secolele XVI-XVIII; amenajarea unui drum de rond și a platformei bastionului cu alei și scări, respectiv extinderea și diversificarea spațiului verde existent, dar și  realizarea unei rețele de utilități - o instalație electrică de iluminat ambiental - care să deservească bastionul și vizitatorii (turiști și pelerini).

Platforma spațioasă de cca. 1.500 mp din interiorul bastionului, dintre cazemate și cele două laturi, va fi astfel amenajată, pavată și finisată încât să permită organizarea unor evenimente cu participarea unui număr mare de vizitatori (grupuri de turiști, elevi, studenți, grupuri organizate). Aici se vor putea organiza demonstrații, proiecții de film, târguri, prezentări, concerte, piese de teatru - cu posibilitatea montării unei scene sau mese rotunde și conferințe, vizite de tip info-trip în aer liber sau sub un semiacoperiș provizoriu metalic.

„Undeva până la finalul anului 2026-2027, Cetatea ar trebui să fie reabilitată în totalitate și să fie redată orădenilor și tuturor turiștilor care îi vor trece pragul. Încă o dat,a îi mulțumesc ministrului Marcel Boloș și colegilor de la Primăria Oradea, care au făcut tot posibilul ca aceste lucrări să se desfășoare și fonduri importante să fie investite aici”, a mai declarat primarul Florin Birta.

„Fiecare contract înseamnă o bijuterie adăugată la patrimoniul nostru cultural național și la menținerea cultivării conceptului de Românie eternă. Istoria este într-adevăr scrisă în cărți, dar această istorie vie a monumentelor istorice și a edificiilor pe care le reabilităm este foarte greu de realizat. Iată, 15 ani se împlinesc anul acesta de când se investește în Cetatea Oradea. Mă bucur să mă aflu din nou aici. Cu această ocazie îl felicit pe domnul primar și echipa care lucrează cu devotament la aceste proiecte care prind contur. Fie că ne referim la alimentarea cu apă geotermală, fie că vorbim despre Cetatea Oradea, Piața Unirii sau despre parcurile industriale, cu toate sunt dovada implicării în implementarea acestor proiecte cu finanțare din fonduri europene și dovada valorificării uriașei oportunități pe care o are fiecare localitate din România”, a precizat ministrul Marcel Boloș.

În perioada octombrie-martie va urma derularea procedurii de achiziție a proiectării și execuției lucrărilor, semnarea contractului în luna martie 2023, iar execuția lucrărilor –