Piaţeta de pe strada Independenţei va fi realizată pe baza proiectului arhitectului bucureștean Dragoș Ștefan Dragnea, declarat câştigător al concursului de soluţii lansat de municipalitatea orădeană. Elementul simbol „care să confere personalitate spațiului” cerut de organizatori îl reprezintă stâlpii metalici care vor presăra piaţeta.

Municipalitatea orădeană a anunţat, ieri, câştigătorii concursului internaţional de soluţii pentru amenajarea piaţetei de deasupra parcării subterane de pe strada Independenţei. Concursul a fost lansat în data de 27 mai, organizatorii – Primăria Oradea prin Instituţia Arhitectului Şef – anunţând că doresc realizarea „unui spațiu urban marcat de un element simbol care să confere personalitate spațiului definit de zona de circulație/promenadă situată deasupra parcării subterane de pe strada Independenței”. La concurs au participat 15 proiecte, care au fost analizate de un juriu internaţional format din: viceprimarul Mircea Mălan, Radu Fortiş - arhitectul-şef al municipiul Oradea; Marian Moiceanu - profesor doctor arhitect, rector al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu" Bucureşti; Paola Rizzi - profesor de tehnică de planificare urbană și regională la University of L'Aquila and DADU, University of Sassari, Italia; Lorenzo Cotti - Elveţia, câștigător concursuri internaționale de arhitectură; Borislav Ignatov – Bulgaria și Popo Danes - Indonezia, Bali. Jurizarea s-a făcut în două etape. Mai întâi fiecare proiect a fost punctat de fiecare membru al juriului. Ulterior primele trei clasate au intrat în a doua etapă de jurizare. La final, cele mai multe voturi le-a obţinut proiectul depus de Dragoș – Ștefan Dragnea Birou Individual de Arhitectură, Autor principal: Dragoș Ștefan Dragnea, Andra Jurgiu, Oana Vasile din București. Viceprimarul Mircea Mălan a precizat că valoarea estimată a acestei investiţii ar fi de 6,3 milioane lei plus TVA. „Valoarea este rezonabilă. Cred că se va putea realiza fără probleme”, a adăugat Mălan. Potrivit planşelor prezentate ieri în sala mare a primăriei Oradea, arhitecţii bucureşteni au propus ca în centrul piaţetei să fie amplasate ţepuşe metalice înalte, care răsar din pavajul de piatră. Membrii juriului susţin că aceste ţepuşe vor permite amenajarea spaţiului diferit în funcţie de tipul de evenimete organizate aici. Mircea Mălan a declarat că s-a consultat cu câţiva arhitecţi orădeni înainte de a alege proiectul pe care îl votează.

„Consider că acest proiect, dintre cele trei proiecte stabilite pe primele trei locuri, este cel mai potrivit pentru orașul nostru, în primul rând pentru eleganța lui și pentru utilitatea lui. Este un proiect elegant și simplu, care e compus practic din trei zone: pavilionul central, zona în care există acea zonă de intrare în parcarea subterană, iar acest proiect rezolvă integrarea acestui acces din punct de vedere urbanistic în această piață. Pe de altă parte, un pavilion central, care poate fi utilizat pentru desfășurarea a mai multor tipuri de activități. A doua zonă, sau al doilea component este pavilionul comunității, care poate fi foarte bine folosit de diferite tipuri de activități: de la expoziții în aer liber la ore de gimnastică cu copii, până la diferite spectacole în aer liber, întâlniri, workshopuri etc.

A treia componentă a acestui proiect este pavilionul verde, care face legătura în mod fericit cu Piața Unirii, pe de o parte, iar în mijlocul acestui pavilion va rămâne statuia lui Mihai Eminescu. Pe de altă parte, există și legătura cu Crișul Repede, prin băncile care sunt cu multiple funcțiuni”, a declarat viceprimarul orădean, care a recunoscut că proiectul său favorit nu a prins top 3. Şi arhitectul şef al Oradiei, Radu Fortiş, a declarat că proiectul său preferat nu este cel care a câştigat concursul, el votând pentru cel de pe locul doi, realizat de Sinestezia Conceptual Studios (autor principal Hapenciuc Alma-Dia, Rupacici Oana) din Timișoara, considerând că această propunere „aduce o noutate”, proiectul prevăzând o promenadă circulară suspendată în partea spre sinagogă. Fortiş a menţionat că varianta câştigătoare este „uşor abstractă”, avantajul ei fiind „versatilitatea organizării spaţiului”. „Proiectul câştigător a fost ales pentru versatilitate şi pentru că este o schemă matrice care se poate aplica acestui spaţiu”, a declarat arhitectul şef. Preşedinta juriului, Paola Rizzi, a afirmat că proiectul este „erlegant, adaptabil, flexibil”: „În opinia noastră, va da o identitate de care are nevoie acestei părţi a oraşului”. Paola Rizzi a adăugat că  proiectul „va crea inovare”, „rezolvă problema amplasamentului”, „răspunde nevoilor oraşului”. Tot ea a afirmat că soluţia aleasă de arhitecţi nu âţi sare în ochi, însă „e ceva cu care te obişnuieşti”. Un punct forte al acestui proiect este considerat faptul că zona poate fi compartimentată în funcţie de necesittăţi. În plus, atât Sinagoga Sion, cât şi palatul Vulturul Negru sunt vizibile. „Spaţiul trebuie să fie în primul rând unul capabil să găzduiască scenarii de folosinţă foarte diverse şi care se schimbă înt-un ritm alert. De aceea am propus o serie structurată ortogonal de stâlpi care pot să fie suportul pentru foarte multe tipuri de structuri şi instalaţii şi care, de asemenea, să asigure iluminatul pieţei şi prize de curent, astfel încât orice tip de instalare în această piaţă, de la a lucra la un laptop până la a organiza un târg, să se poată face cât mai uşor”, au explicat arhitecţii bucureşteni soluţia aleasă.

În perioada următoare va fi organizată o expoziţie cu proiectele depuse. În ceea ce priveşte proiectul declarat câştigător, membrii juriului vor face recomandări pentru unele modificări.