Pe strada Apateului - fost turnat stratul final de asfalt
Municipalitatea orădeană a anunţat că marţi, 24 iunie, a fost finalizată aplicarea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt, pe strada Apateului, pe tronsonul cuprins între numerele 32 și 34, paralel cu strada Tompa Mihaly.
Lucrările au fost demarate în luna aprilie și au vizat modernizarea completă a unui tronson de 352 metri, care anterior se afla într-o stare tehnică necorespunzătoare – cu carosabil pietruit, fără trotuare și fără șanțuri pentru colectarea apelor pluviale.
În cadrul proiectului au fost executate următoarele lucrări: realizarea canalizării pluviale; amenajarea carosabilului; amenajarea trotuarelor pe ambele părți; accesuri la proprietăți; refacerea zonelor verzi.
Lucrările au fost realizate de Drumuri Bihor, valoarea contractului fiind de 898.440,00 lei (fără TVA).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.