Cu chiu, cu vai, continuă lucrările la parcarea din strada Independenţei. Firma care execută lucrările a început turnarea pereţilor.

Lucrările de construcţie a parcării subterane din strada Independenței se derulează pe axul 1-7 dinspre statuia lui Mihai Eminescu. Până în prezent, firma executantă a turnat radierul, au fost montate sistemele de drenaj ale apei și a fost turnată pardoseala finală a parcării, care a fost elicopterizată cu cuarț.

„Acum se lucrează la structura perimetrală a parcării, se toarnă efectiv pereții construcției parcării. Între peretele mulat și peretele efectiv al parcării a fost montat un strat de hidroizolație pe bază de bentonită. De săptămâna viitoare vor începe lucrările și în partea centrală a parcării, de la axul 8 până la axul 16. Până la finalul anului viitor, parcarea urmează să fie finalizată”, se arată într-un comunicat al muncipalităţii, care îl citează pe viceprimarul Florin Birta.

Parcarea de pe strada Independenței va fi o construcție pe trei nivele subterane, fiind prevăzută cu 460 de locuri. Lucrările au fost reluate în luna septembrie a acestui an. În urma celor două hotărâri de consiliu și a licitației care s-a desfășurat în luna august 2018, s-a modificat suma aferentă construcției parcării, valoarea totală a contractului fiind de 35.955.337 lei. Totodată, Primăria Oradea va folosi gratuit piațeta de deasupra parcării, care va fi construită după finalizarea acesteia și care va deveni un spațiu de utilitate publică.