Rețeaua de drumuri din Zona Metropolitană Oradea începe să arate tot mai mult ca cea a orașelor din Occident. Pentru a degreva drumurile de legătură de traficul intens, dar și pentru a oferi mai multe conexiuni între drumurile importante din jurul orașului, în partea de sud-vest se lucrează de zor la centurile Nojorid și Sântandrei.

Stadiul lucrărilor a fost prezentat ieri, într-o conferință de presă desfășurată pe șantierul drumului de legătură Oradea - Nojorid, de vicepreșeintele Consiliului Județean (CJ) Bihor - Mircea Mălan, primarii din Nojorid - Petru Baba și Sântandrei - Ioan Mărcuș și managerul proiectului - Cristi Budurean.

„Una dintre cele mai importante probleme în Bihor este mobilitatea persoanelor și mărfurilor, în special în Zona Metropolitană Oradea (ZMO). Pe drumurile din jurul Oradiei, în fiecare zi, circulă peste 20 de mii de vehicule iar numărul locuitorilor din comunele limitrofe a crescut foarte mult. Astfel, a apărut o problemă serioasă în ceea ce privește traficul rutier. Pentru a rezolva această problemă, CJ Bihor, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, cu primăriile Sântandrei, Nojorid, dar și cu celelalte primării din Paleu, Oșorhei și Sânmartin, a gândit mai multe proiecte printre care și „Creșterea mobilității pe drumurile județene în ZMO, etapa II”. Prima etapă este axată pe centura Oșorhei și reabilitarea drumului de la Oșorhei până la Copăcel, etapa a II-a include construirea unui drum de legătură între Oradea și Nojorid și construirea centurii în partea de nord a comunei Sântandrei”, a declarat Mircea Mălan.

Centura Sântandrei este un drum județean nou de 5 km și se află într-un stadiu de execuție de aproximativ 20%. Are prevăzut un pod peste Peța, sistem de iluminat și panouri antifonice în zona de locuințe. Valoarea totală a proiectului este de 100 de milioane de lei cu TVA, termenul de execuție este de 18 luni, începând din 20 februarie 2023, ceea ce înseamnă că în toamna anului viitor va fi circulabil. Lucrările sunt executate de firma Por Construct.

 

Drumurile transformă pârloagele în zone cu potențial de dezvoltare

Drumul de legătură între Oradea și Nojorid are o lungime totală de 8,3 km. Din acest drum va porni o bretea de legătură de peste 1,6 km cu DN 79 la intersecția cu drumul comunal care duce spre Livada și un sens giratoriu de la care pornește o altă bretea de legătură, tot cu drumul DN 79, în centrul comunei Nojorid, în zona Primăriei. În continuare, drumul se va întâlni cu viitorul inel metropolitan, care va face degătura între DN 79, DN 76 și DN 1.

„Pe drumul de legătură între Oradea și Nojorid va fi prevăzută o pistă de bicicletă în lățime de 2,5 m, plus sisteme de gestionare a apei pluviale, în zona de intravilan vor fi gândite sisteme de colectare a apei pluviale corespunzătoare, iar în rest șanțuri plus un sistem de iluminat corespunzător. După realizarea drumului se va deschide oportunitatea unor dezvoltări în aceste zone”, a mai spus Mălan, care a mulțumit primarilor din Nojorid și Sântandrei pentru că s-au implicat atât în stabilirea traseului, cât și în urmărirea lucrărilor. 

Comuna Sântandrei a cunoscut o dezvoltare fără precedent în ultimii 12 ani, populația ajungând, de la 3.700 de locuitori, la aproximativ 11 mii de locuitori. Din această cauză, conform vicepreședintului CJ Bihor, Mircea Mălan, primarul din Sântandrei a insistat pentru găsirea unor soluții la coloanele de autoturisme care să făceau la intrarea în Oradea, dinspre Sântandrei.

„Aveam doar un singur drum de legătură cu Oradea, DJ 797, dar am reușit, în urmă cu câțiva ani, să mai construim un drum către municipiu, cu legătură în sensul giratoriu de la Cazaban. Nici acesta nu este suficient. Centura va ajuta mult locuitorii comunei Sântandrei prin degrevarea de traficul greu. În comună lucrează peste 3.000 de angajați, iar din cei 11 mii de locuitori, zilnic, 70% fac naveta către și dinspre Oradea. Drumul este foarte important pentru noi și sperăm să putem circula pe el în primăvară”, a spus primarul Ioan Mărcuș.

Pe lângă pista de bicicletă și iluminatul modern, drumurile din zona Nojorid Sântandrei vor fi incluse în rețeaua locală de transport, urmând a fi amplasate 24 de stații pentru autobuze.