Două dintre cele mai impunătoare clădiri din Oradea și printre ultimele rămase nereabilitate din zona centrală a orașului, vor căpăta strălucirea de odinioară. Este vorba de Casele Adorján, contruite la începutul anilor 1900, care vor fi reabilitate cu aproape 3 milioane de lei.

Două dintre cele mai impunătoare clădiri din Oradea și printre ultimele rămase nereabilitate din zona centrală a orașului, vor căpăta strălucirea de odinioară. Este vorba despre palatele Adorján I și II, care au fost cuprinse în programul multianual de reabilitare a fațadelor clădirilor situate în ansamblul urban – Centrul istoric Oradea.

Clădirile, cunoscute sub numele de Casele Adorján, sunt primele edificii din municipiu ale arhitecţilor Komor Marcell şi Jakab Dezső. Proprietarul lor a fost Adorján Emil, cel care a ridicat și Palatul Vulturul Negru.

Lucrările se vor executa etapizat, în prezent începând cu organizarea șantierului și ridicarea schelelor pe imobilul situat pe colțul străzilor Patrioților și Moscovei - Palatul Adorjan I, în vederea asigurării circulației pietonale într-o zonă centrală aglomerată cu instituții și unități de învățământ.

Valoarea contractului pentru ambele imobile este de 2.878.283,05 lei fără TVA. Lucrările vor trebui să fie executate în termen de 12 luni.

Casa Adorján I a fost construită în anul 1903, iar Casa Adorján II a fost construită în anii 1904-1905.

 

Lucrările la cele două imobile

Principalele intervenții la imobile constau în reabilitarea învelitorii de țiglă și a elementelor de tablă zincată: lucarne, decorații de coamă, învelitori cornișă; înlocuirea jgheaburilor și burlanelor pe tot perimetrul, cu păstrarea elementelor decorative ale burlanelor; refacerea elementelor decorative originale din pod; demontarea și rezidirea coșurilor de fum; reabilitarea feroneriilor și grilajelor: curățare, tratare anticorozivă și vopsite; reparații ale corniselor, aticelor și balcoanelor; retencuirea și zugrăvirea fațadelor cu materiale de renovare din sisteme de asanare; îndepărtarea tencuielilor degradate; zugrăvirea parietală cu vopsele silicatice rezistente la elemente poluante; refacerea și curățarea elementelor decorative din tencuială, cărămidă aparentă, ceramică sau ipsos; recondiționarea tâmplăriilor aflate într-o stare mai bună și execuția unor tâmplării noi din lemn pentru cele degradate.