A fost semnat contractul de proiectare și execuție a drumului care va face legătura dintre Centura Oradea (Calea Sântandrei) și Autostrada A3 Transilvania. Investiția va fi realizată de compania Strabag din Austria.

 

Drumul, cu o lungime totală de 19 km, va avea profil de drum expres pe 13 km și profil de drum naţional cu patru benzi pe șase kilometri. Acesta va cuprinde trei noduri rutiere, respectiv 12 poduri, pasaje și viaducte. Contractul are o valoare de 545 de milioane de lei, fiind finanțat din fonduri europene. Compania Strabag are la dispoziție șase luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție. Potrivit ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, constructorul a promis că lucrările vor fi gata mai repede de termenul contractual, respectiv în 2023.

„Realizarea acestei investiții reprezintă un pas important atât pentru Oradea, cât și pentru județul Bihor. Este un proiect cheie care va duce la dezvoltarea zonei și va asigura conexiunea directă cu Europa. O astfel de veste nu poate decât să ne bucure”, a precizat primarul Florin Birta.