Contractul de execuție a drumului care va lega Calea Aradului de şoseaua de centură în dreptul Pieţei a fost semnat ieri, 3 iunie, urmând ca lucrările să înceapă în luna iulie. Valoarea investiţiei este de peste 4 milioane lei, cu TVA inclus.

Contractul de execuţie, semnat de Zona Metropolitană Oradea cu firma PORR, are ca obiectiv realizarea drumului de legătură Calea Aradului – strada Ogorului. Drumul va fi utilizat de o parte din traficul de pe ruta DN 79 - Centura Municipiului Oradea. Potrivit proiectului, se va crea o rută suplimentară mai scurtă pentru cei care doresc să se deplaseze dinspre Arad pe strada Ogorului (centura Municipiului Oradea) spre Cluj-Napoca, dar și un acces suplimentar către/dinspre Piața 100 și Parcul Industrial Oradea.

„Noul drum va avea o lungime de 860 de metri și va fi o legătură bună între centură și Calea Aradului, ducând la decongestionarea traficului din intersecția DN79 cu strada Ogorului (centura Oradea)”, susţine municipalitatea orădeană.

Valoarea contractată a lucrărilor este de 3.963.471,80 lei plus TVA, iar durata de realizare a investiţiei este de 6 luni.

„Am semnat vineri, la București, contractul de preluare a porțiunii de drum din spatele complexului Era Shopping de la reprezentanții companiei Omilos, proprietarii acestuia. Porțiunea de 320 de metri face parte din drumul ce va face legătura dintre giraţia de la colțul cartierului Europa (unde se construiește pasajul suprateran de 4 benzi pe centură) şi Calea Aradului. Mulţumesc reprezentanților companiei pentru dreptul de superficie pe care ni l-a dat şi care ne permite să începem proiectul. Ne cerem scuze orădenilor şi celor aflați în tranzit pe centură pentru deranjul şi blocajele generate de lucrările la aceste proiecte. Anul viitor însă circulația și accesul în zona Centurii - Piața 100 se va face fluent și în siguranță”, a declarat primarul Ilie Bolojan.

Viitorul drum pornește de la intersecția cu Calea Aradului și se suprapune cu strada existentă până la km 0+323, apoi intersectează culoarul aerian, traversându-l până la km 0+448. În continuare, traseul are un profil mixt și se suprapune parțial cu Piața 100, urmărind taluzul de la limita de proprietate cu Aeroportul International Oradea, până la km 0+715, de unde se suprapune cu zona amenajată adiacentă Pieţei 100 (parcare, drum de deservire). La sfârşitul traseului, km 0+860, se intersectează cu sensul giratoriu de pe strada Ogorului. La racordarea cu situația existentă s-au avut în vedere cele două proiecte complementare în curs de implementare, respectiv Drum Colector și Pasaj Piaţa 100.