Primăria municipiului Oradea a procedat în cursul zilei de azi, 9 august, la demolarea unei construcții edificate nelegal pe strada Calea Clujului nr. 256.

"Potrivit dispoziţiilor Sentinței Civile nr. 3529/2013 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. 15388/271/2012 la data de 12.03.2013, persoana care se face vinovată de executarea lucrărilor din mun. Oradea, str. Calea Clujului nr. 256 a fost obligată la desființarea construcțiilor sancționate prin Procesul Verbal de Constatare și Sancționare a Contravențiilor nr. 87/2011, în conformitate cu art. 32 și art. 28 din Legea nr. 50/1991, respectiv art. 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.

Conform prevederilor legale, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației sau desființarea construcțiilor realizate nelegal.

Având în vedere că în acest caz nu s-a obținut autorizația de construire pentru intrare în legalitate în termenul impus de instanțele de judecată, s-a dispus desființarea lucrărilor sancționate, prin intermediul executorului judecătoresc și sprijinul organelor de poliție, cheltuielile ocazionate urmând să fie suportate de către persoana vinovată.

Primăria municipiului Oradea are în vedere desființarea în viitor și a altor construcții edificate nelegal aflate pe raza sa administrativ-teritorială și atrage totodată atenția cetățenilor asupra necesității respectării legii, în caz contrar construcțiile realizate fără autorizație pe domeniul public sau privat al municipiului Oradea urmând să fie demolate", se arată într-un comunicat al municipalităţii.