Comisia Municipală de Urbanism și Amenajare a Teritoriului a analizat, în ședința de săptămâna trecută, 65 de lucrări, printre care construirea unui imobil pe strada Tudor Vladimirescu, reabilitarea bustului lui Szigligeti Ede și amplasarea a trei copertine de protecție pentru trotinetele electrice.

 

„Cei care circulă cu trotinete electrice vor avea la dispoziție trei amplasamente în care vor avea acces la copertine de protecție pentru sistemul de încărcare a trotinetelor. Un alt proiect supus analizei comisiei a primit avizul pentru construirea unui imobil de locuințe în zona centrală a orașului, respectiv pe strada Tudor Vladimirescu, iar prin proiectul Fundației pentru Protejarea Monumentelor Istorice, un alt monument de for public va fi reabilitat: este vorba despre statuia bust a lui Szigligeti Ede din Piața Ferdinand”, a precizat viceprimarul Arina Moș.

 

Copertine de protecție pentru trotinete electrice

OTL a obținut avizul CMUAT pentru amplasarea de copertine de protecție pentru sistemul de încărcare a trotinetelor electrice pe trei amplasamente din municipiu: în Parcul Salca - pe str. Meiului, pe malul Crișului – str. Sovata și pe Aleea Ștrandului. ,,Structura copertinelor va fi una flotantă pe sol, pe un teren compactat cu dale lestare prefabricate. Profilele vor fi îmbrăcate în tablă din oțel, îndoită la muchii, iar învelitoarea din tablă metalică va avea forma de arc de cerc. În partea laterală se va pune policarbonat compact semitransparent, dublat de folie roșie. Curentul electric necesar va fi folosit de la tabloul electric al instalației de încărcare a trotinetelor”, precizează Primăria Oradea.

 

Imobil de locuințe pe str. T. Vladimirescu

Firma Valcons Development a solicitat avizul pentru construirea unui imobil de locuințe (P+2E+etaj retras) cu funcțiuni complementare la parter (spații comerciale, birouri, alte funcțiuni complementare locuirii), demolare construcții C1, C2 și C3 și organizare de șantier. Imobilul va avea 14 apartamente și 16 locuri de parcare. Și acest proiect a primit avizul favorabil al arhitectului șef.

,,Urmează ca documentația de urbanism – fază PUD să fie supusă consultării publicului, conform regulamentului aprobat prin HCL nr. 495/2019 privind regulamentul local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea documentațiilor de urbanism și amenajarea teritoriului”, menționează municipalitatea.

 

Bustul lui Szigligeti Ede va fi restaurat

În cadrul ședinței CMUAT de săptămâna trecută a fost analizată solicitarea de aviz a Fundației pentru Protejarea Monumentelor Istorice din județul Bihor pentru proiectul de conservare/restaurare a elementelor artistice din piatră și metal ale statuii bust a lui Szigligeti Ede din Piața Ferdinand, proiect care cuprinde și iluminarea arhitecturală a acestuia. Prin acest proiect vor avea loc lucrări de conservare, restaurare și adaptare a monumentului în noua piațetă.

Bustul din bronz a fost realizat de artistul Ede Margo la începutul secolului XX și a fost dezvelit la 15 decembrie 1912, fiind amplasat de la început în fața teatrului orădean, teatru numit după dramaturg. Monumentul poate fi împărțit în 6 registre orizontale: o elevație trapezoidală, o treaptă din piatră naturală, un soclu profilat din piatră naturală, un soclu trapezoidal și bustul ronde bosse din bronz. În continuare, se va organiza procedura de licitație, urmată de executarea lucrărilor.