La finalul săptămânii trecute a fost turnat stratul de binder pe strada Jurcsak Tibor, pe tronsonul cuprins între străzile Corneliu Zdrehuș și Vasile Stroescu, cu o lungime de 303 metri.

Strada, a cărei lungime totală este de 518 metri, se află în cartierul Grigorescu. Lucrările pe această stradă au început în primăvara acestui an, fiind realizate de către Global Industrial.

„În primă fază au fost executate lucrări la rețeaua de canalizare pluvială, după care au avut loc lucrările de decopertare în vederea așternerii stratului de fundare. După așternerea primului strat de asfalt, cel de binder, mâine (azi, 22 august - n.r.) urmează turnarea stratului de uzură, după care constructorul va trasa marcajele și va monta indicatoarele rutiere pe acest tronson”, precizează Primăria Oradea.

În prezent, în cartierul Grigorescu sunt în curs de modernizare mai multe străzi, acestea urmând să fie finalizate până la sfârșitul anului 2023.

Este vorba despre străzile Vasile Stroescu, Corneliu Zdrehuș, Jean Săndulescu, Mircea Zaciu, Fabian Imre, Dumitru Chirilă, Iosif Pervain, Alexandru Pele și Mihail G. Samarineanu.