Mai multe persoane care au depozitat sau au abandonat deșeuri în diferite zone pe domeniul public al orașului Oradea au fost identificate de către polițiștii locali după ce au fost surprinse de către cele trei camere de supraveghere video mobile.

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului de Mediu al Poliției Locale Oradea au surprins în luna septembrie mai multe persoane depozitând sau abandonând deșeuri pe domeniul public al orașului.

Persoanele în cauză au fost identificate și sancționate contravențional, conform art. 51 din HCL 627/2021,cu amenzi cuprinse între 1.000 lei și 2.500 Lei.

„Potrivit prevederilor OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, Poliția Locală, alături de Garda de Mediu, are prerogative de constatare și sancționare în domeniul protecției mediului. Amenzile sunt cuprinse între 10.000 lei și 20.000 lei pentru persoane fizice, respectiv 50.000 lei și 70.000 lei pentru persoane juridice. Cu sprijinul cetățenilor, orice depozitare ilegală sau abandonare de deșeuri pe domeniul public sau pe domeniul privat poate fi sancționată”, precizează municipalitatea orădeană.

Orădenii sunt încurajați să vină în sprijinul polițiștilor locali pentru a ajuta la stoparea fenomenului de depozitare ilegală și abandonare a deșeurilor pe raza orașului. Astfel, ei pot apela responsabil și cu încredere dispeceratul Poliției Locale Oradea, la numărul de telefon 0259/969, sau să scrie un email la adresa politia.locala@oradea.ro, furnizând informații cât mai elocvente în această privință.