A început asfaltarea str. Bacăului, aflată în zona Universității din Oradea. Muncitorii de la Drumuri Orășenești au turnat stratul de binder, ulterior așternând stratul de uzură.

A început asfaltarea str. Bacăului, aflată în zona Universității din Oradea. Muncitorii de la Drumuri Orășenești au turnat stratul de binder, ulterior așternând stratul de uzură.
Fiind necesară eliberarea domeniului public, Primăria municipiului Oradea anunță că, în cursul zilei de joi, 25 mai, a fost ridicat și transportat pe str. Academiei nr. 3, autovehiculul Dacia Logan, având numărul de înmatriculare BH 07 MXR, considerat a fi abandonat, aflat pe str. Nufărului, nr. 79-81.
La sediul Consiliului Județean Bihor s-a semnat joi, 25 mai, contractul pentru proiectarea și execuția rețelelor de gaz în comunele Nojorid, Oșorhei și Paleu.
Se închide traficul în Piața Unirii de vineri, 2 iunie, de la ora 19.00, până în 4 iunie, inclusiv, din cauza Campionatului European al Vatmanilor TramEm, cât și a concertului Zdob și Zdub de duminică.
Lucrările de modernizare a străzii Ioan Ciordaș, situată în zona Cantemir-Velența, se apropie de finalizare.
Lucrările la parcarea supraetajată de pe strada Iosif Vulcan sunt în grafic, o parte dintre ele fiind realizate integral. După ce în luna aprilie constructorul a turnat ultima placă a parcării, la începutul lunii mai a fost montată hidroizolația învelitorii și a fost executată sapa de pantă în proporție de 100%.
Continuă lucrările de amenajare a zonei publice situate deasupra parcării subterane din strada Independenței, pe amplasamentul delimitat de strada Independenței, malul Crișului Repede, Sinagoga Sion și Podul Sf. Ladislau.
Proiectul tehnic al Drumului Expres Arad - Oradea a ajuns în etapa de a obține Acordul de Mediu, un pas important în evoluția realizării acestei investiții în infrastructură.
Municipalitatea orădeană a semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea Pieţei Cetate cu asocierea formată din Madlev Cons - lider de asociere și Campeador - asociat 1, Constructorul Sălard - asociat 2 și EUD Drumconstruct - asociat 3.
Au sosit primele trei toalete automate din cele șase achiziționate de Primăria Oradea pentru a fi montate în parcuri, respectiv în zonele publice tranzitate din municipiu.